Acţiunile Tesla au scăzut cu 8%. Care sunt motivele









Acţiunile Tesla au scăzut miercuri cu până la 8,4%, din cauza livrărilor sub aşteptări de automobile Model 3 din trimestrul al patrulea şi a reducerii preţurilor pentru toate vehiculele companiei, ca reacţie la pierderea facilităţilor fiscale din partea guvernului federal american, transmite Reuters.

tesla model3

Actiunile Tesla au scăzut.

Compania a anunţat că a livrat 63.150 de automobile Model 3 în trimestrul al patrulea, sub aşteptările FactSet, de 64.900 de vehicule.

Pe ansamblu, producţia totală a Tesla a crescut cu 8%, la 86.555 de vehicule. În trimestrul al patrulea, compania a produs 61.394 de maşini Model 3, în creştere de la 53.239 de unităţi în trimestrul al treilea, dar nu a obţinut nicio îmbunătăţire comparativ cu ritmul de 5.000 de unităţi atins la sfârşitul trimestrului al treilea.

Tesla anunţase la sfârşitul trimestrului al treilea că în trimestrul patru se va concentra pe creşterea în continuare a producţiei şi au existat indicii că analiştii de pe Wall Street anticipau cifre mai mari.

Compania a anunţat că, începând de miercuri, va reduce preţurile cu 2.000 de dolari pentru automobilele Model S, Model X şi Model 3 comercializate pe piaţa din Statele Unite.

Tesla a cerut cumpărătorilor să profite de facilitatea fiscală, directorul general Elon Musk reamintindu-le sâmbătă, pe Twitter, că acest beneficiu va scădea la jumătate la începutul anului 2019.

Sursa: news.ro

Etichete:

tesla
,
actiuni tesla
,
cadere pe bursa

continuare… .

Sursa | Auto | Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *