Aleasa lui Toader pentru şefia DNA: Augustin Lazăr pare că îşi exercită funcţia cu rea credinţă

Adina Florea, procuroarea aleasă de Tudorel Toader pentru a ocupa locul vacantat de Kovesi (nu din voinţa ei) a susţinut, într-un interviu telefonic difuzat de Atena 3 că a fost avertizată de către surse judiciare avizate că va exista o presiune a procurorului general în ceea ce priveşte numirea ei la şefia DNA. De asemenea, Florea a opinat că Augustin Lazăr pare să-şi exercite funcţia excesiv şi cu rea credinţă.

Declaraţiile procuroareai vin în contextul în care evaluarea ei în CSM pentru şefia DNA a fost amânată, pe motiv că există o sesizare făcută de procurorul general Augustin Lazăr la Inspecţia Judiciară privind incidentul de securitate care vizează dispariţia unui document secret de la parchetul unde activează în prezent Adina Florea, mai exact protocolul cu SRI apărut ca prin farmec în pragul casei lui Darius Vâlcov.

„Au fost chiar surse judiciare avizate, ca să folosesc un termen consacrat, în presă, cel puţin într-o parte a presei scrise, care m-au avertizat să am o mare grijă pentru că există o anume presiune, din partea procurorului general. Mi s-a spus că DNA-ul nu este DIICOT, mi s-a spus că vor fi surprize mai mari sau mai mici, dar aşa cum am spus şi ieri în secţia pentru procurori nu m-am gândit niciun moment că surprizele vor fi de o asemenea anvergură”, a declarat Adina Florea, pentru Antena 3.

Întrebată cum i se pare ca acţionează procurorul general în acest moment, Florea a răspuns:

„Din punctul meu de vedere, domnul Procuror General ar trebui să se abţină din a face orice demers. domnul procuror general are un interes personal evident. Dumnealui este semnatarul acestui protocol (protocolul între Parchetul General şi SRI, dispărut de la locul de muncă al Adinei Florea. Dispariţia documentului face obiectul unui dosar penal in rem n.r.). Prin urmare ar trebuie să se abţină să facă orice demers. Ar putea ca acest dosar instrumentat de Parchetul General să fie în continuare instrumentat de orice altă structură, dar nu de Parchetul General.

Mai mult decât atât, m-am gândit ieri după acea sesizare pe care a depus-o şi prezentat tutor forurilor implicate m-am gândit că se va abţine de la vot (votul pentru amânarea audierii Adinei Florea în CSM n.r.). Nu s-a abţinut deşi e parte direct interesată. Pare că îşi exercită funcţia mai mult decât excesiv, cu rea credinţă în condiţiile în care există acest dosar penal pe rol, a spus şi dumnealui chestiunea aceasta, dosar penal care nu s-a finalizat, despre care dumnealui a susţinut că nu are cum să îl lege de persoana mea şi atunci deşi există acest dosar penal pe rol, iată sesizează cu o grabă nemaivăzută, nemaintalnită Inspecţia Judiciară în condiţiile în care, de regulă, Inspecţia Judiciară, în situaţia în care există un dosar penal pe rol… nu am întâlnit situaţii în care să facă verificări, dar poate că de data asta, cine ştie, vom avea o noutate în activitatea judiciară, va exista şi o sesizare de abatere disciplinară la Inspecţia Judiciară concomitent cu un dosar penal la o structură de parchet„, a completat Adina Florea.

Reamintim că şi în şedinţa secţiei de procurori a CSM unde urma să fie intervievată, Adina Florea a ţinut să spună că nu este normal ca ancheta privind dispariţia protocolului parchet-SRI să fie făcută de Parchetul General, căci Augustin Lazăr ar fi unul dintre semnatari, iar acest lucru ar duce la existenţa unui conflict de interese.

Pe de altă parte, Florea s-a pretins nevinovată de dispariţia protocolului şi a încercat să bagatelizeze dispariţia protocolului de la locul ei de muncă (dispariţie urmată de apariţia documentului în pragul casei lui Darius Vâlcov) mirându-se că se discută această problemă, când iată, documentul a fost abrogat. Mai multe informaţii despre şedinţa CSM puteţi accesa aici.

După şedinţa CSM, Florea a refuzat să răspundă întrebărilor presei, preferând să taie strada prin loc nepermis, printre maşini, numai să scape de jurnalişti.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

continuare… .

Sursa | Epoch Times Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *