Ameteala si varsaturile – cand apar impreuna

Ameteala apare adesea insotita de greata si varsaturi – iata ce afectiuni poate trada aceasta asociere de simptome, dar si cum poti ameliora situatia.

Ameteala asociata cu varsaturile poate trada atat o problema usor de identificat precum indigestia sau gastroenterita, cat si o afectiune mai greu de detectat precum anxietatea generalizata.

Ameteala se resimte precum pierderea echilibrului, senzatie de cap usor si vertij. Uneori, ameteala poate provoca lesin. Aceasta nu este o afectiune in sine ci, mai degraba, un simptom al unei afectiuni.

stop diabet

Varsaturile apar atunci cand, din diverse cauze, organismul declanseaza golirea stomacului, impingand hrana nedigerata inapoi pe esofag, astfel incat aceasta este eliminata.

Uneori, insa, ametelile si varsaturile apar impreuna, ambele fiind simptome comune ale unor boli.

Iata ce cauze poate avea aceasta asociere de simptome:

Atacul de panica/ anxietatea – anxietatea generalizata poate cauza senzatie de vertij, ameteli, greata si alte simptome. In timpul unui atac de panica, simptomele pot lua amploare, iar pacientul poate chiar sa vomite pe fondul acestei tulburari. La pacientul anxios, de regula ametelile apar ca prim simptom, iar abia apoi varsaturile.

Infectiile – gastroenteritele pot avea, de asemenea, manifestari care sa includa ametelile si varsaturile. Infectia cu virusuri precum rotavirusul ori cu bacterii precum Salmonella se poate manifesta prin asocierea acestor simptome. In aceasta situatie, mai intai apar varsaturile, iar pe fondul deshidratarii provocate de acestea apare si ameteala.

Migrenele – migrenele cauzeaza, de multe ori, simptome asociate precum ameteala, varsaturile sau sensibilitatea la lumina.

Raul de miscare – deplasarea cu mijloace de transport precum masina, avionul sau barca poate cauza, la unele persoane, rau de miscare. Raul de miscare se manifesta prin simptome precum: durere de cap, ameteli si greata sau varsaturi. Dupa ce varsa, persoana care sufera de rau de miscare se poate simti mai bine.

Sarcina – hormonii eliberati in organism in timpul sarcinii pot cauza simptome precum ametelile si varsaturile, mai ales in primele 3 luni. In general, aceste simptome apar la femeia insarcinata in anumite momente precum: dimineata, pe stomacul gol, in urma expunerii la anumite mirosuri sau in urma consumului unor alimente.

Inflamatie/ infectie la nivelul urechii interne – urechea interna este cea responsabila cu mentinerea echilibrului. Atunci cand urechea interna e afectata de o afectiune, poate aparea senzatia de pierdere a echilibrului, care se manifesta prin ameteli. Ametelile puternice pot provoca varsaturi.

 

 

Anumite tratamente medicamentoase – unele tratamente pot avea ca reactii adverse ametelile si varsaturile. Iata cateva exemple de asemenea medicamente: sedativele, medicamentele folosite in timpul chimioterapiei sau antidepresivele.

Acestea sunt cele mai comune cauze ale asocierii celor doua simptome, insa nu sunt singurele. Medicul este cel in masura sa stabileasca diagnosticul corect si sa ofere, totodata, un tratament adecvat.

Cum poti ameliora greata si varsaturile

Poti face cateva lucruri simple si la indemana pentru a ameliora greata si varsaturile, insa nu este obligatoriu sa functioneze:

  • Administreaza un medicament antivomitiv.
  • Intinde-te in pat, intr-o camera racoroasa – daca simti ca iti face bine, pune-ti o compresa rece pe frunte si una pe abdomen.
  • Bea un ceai din plante.
  • Adopta o dieta pe baza de lichide pana cand te refaci – consuma asadar supe, sucuri si ceaiuri din belsug. Cand simti ca organismul iti permite sa consumi alimente solide, alege painea prajita, biscuitii si fulgii de ovaz.
  • Evita deshidratarea consumand suficiente lichide.
  • Evita expunerea la stimuli ce pot delansa simptomele neplacute – nu te expune la lumini puternice, la mirosuri intense (parfum, fum de tigara), nu sta in incaperi aglomerate, nu te expune la temperaturi mari.
  • Nu te ridica brusc din pat sau de pe scaun, intrucat miscarile bruste pot declansa simptomele.

 

 

Sursa foto: Shutterstock

continuare… .

DOC.RO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *