Cercetătorii încă nu se pot hotărî dacă Atlantida a existat sau nu

În urmă cu 2.400 de ani, filozoful Platon descria Atlantida ca fiind un imperiu ce poseda în jur de 10.000 de care de luptă, nenumărați elefanți și tauri, o serie de canale complexe și multe tehnologii avansate.

De-a lungul timpului, Atlantida, imperiul dispărut, a fost miezul dezbaterilor pentru cercetători și o sursă de inspirație pentru filme și desene animate. Mai nou, un grup de cercetători din Marea Britanie pretind că au descoperit ruinele acestui imperiu pe coasta dinspre Atlantic a Spaniei.

Cei de la Live Science au vorbit cu mai mulți cercetători despre această descoperire, iar cei mai mulți nu s-au sfiit să își arate exasperarea. După ce, de-a lungul anilor, au existat tot felul de experți care pretindeau că au găsit Atlantida – ba în Antarctica, ba în Turcia, ba în Germania, ba în Malta – este oarecum de înțeles de ce comunitatea științifică privește cu suspiciune asemenea descoperiri.

„Binecuvântate să le fie inimile – dacă au dreptate în privința asta, ar fi grozav”, a explicat Ken Feder, profesor de antropologie la Central Connecticut State University. „Dar iată problema mea: ca arheolog, știu că trebuie să fiu mereu în compania detectorului meu de baliverne. Iar acești tipi au făcut cam tot ce se putea pentru a-mi declanșa detectorul de baliverne”.

După ce Platon a descris Atlantida în anul 306 î. Hr., mulți oameni au crezut că era vorba despre o alegorie. Abia în 1882, când cercetătorul amator Ignatius Donnelly a publicat o lucrare în care spunea că Atlantida e un loc real, oamenii au început să ia în considerare această posibilitate la modul serios.

Cu ajutorul datelor prin satelit și a documentelor istorice, compania Merlin Burrows pretinde că ar fi descoperit Atlantida în preajma Parcului Național Doñana din Spania. Bruce Blackburn, CEO-ul companiei, a spus: „Toată lumea va avea una din cele două opinii. Una este că «Asta e grozav. Să vedem despre ce e vorba», iar alta este «Asta e o grămadă de baliverne»”.

Merlin Burrows și Ingenio Films au realizat un documentar de două ore, pe nume „Atlantica”, despre descoperirile de pe coasta Spaniei. „Ceea ce vrem să facem cu adevărat este să transformăm descoperirea într-o franciză”, a zis Blackburn. „Iar cu acei bani, vrem să sprijinim comunitatea arheologilor”.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *