Co-fondatorul Microsoft a murit: cine a fost mâna dreaptă a lui Bill Gates

Unul dintre cei mai generoși miliardari ai planetei a murit. Paul Allen a dat startul revoluției software din anii `80 -`90 împreună cu Bill Gates. Co-fondatorul Microsoft avea 65 de ani.

După ce s-a retras din Microsoft, Paul Allen a folosit o mare parte din avere pentru cauze filantropice, dar a făcut și numeroase investiții în echipe profesionale de fotbal, propietăți și posturi de cablu TV.

Co-fondatorul gigantului din Redmond a decedat pe parcursul zilei de luni din cauza unor complicații ale afecțiunii limfomul non-Hodgkin’s. Primele declarații pe marginea subiectului au venit de la Vulcan Inc, firma de investiții pe care o deținea Paul Allen.

Conform indexului Bloomberg pentru milardari, în momentul în care a trecut în neființă, Paul Allen se putea mândri cu o avere în valoare de 26,1 miliarde de dolari. O parte semnificativă din suma respectivă a obținută în perioada în care a lucrat la Microsoft.

Paul Allen împreună cu Bill Gates au dat startul revoluției software dedicată utilizatorilor obișnuiți, primilor posesori de computere personale. ”Mi se rupe inima din cauza trecerii în neființă a unuia dintre cei mai vechi și mai dragi prieteni ai mei.

Paul a fost un adevărat partener și un prieten drag. Computerele personale nu ar fi existat fără el.”, a declarat Gates la scurt timp după aflarea veștii.

Paul Allen s-a confruntat o mare parte din viață cu limfomul Hodgkins. Acesta este și motivul pentru care s-a retras din conducerea companiei Microsoft în 1983, chiar dacă a mai rămas la momentul respectiv în boardul director. În 2009, Allen a beneficiat de tratament pentru un limfom non-Hodginks, o afecțiune care a revenit în urmă cu două săptămâni.

În mod previzibil, decesul său a fost întâmpinat cu tristețe de foarte mulț oameni importanți din tech. Mulți dintre ei au postat mesaje de condoleanțe și un scurt omagiu pe Twitter. Mai jos se poate vedea rândurile scrise de Satya Nadella, actualul CEO Microsoft și de către Tim Cook, CEO-ul Apple.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *