Complexul Energetic Hunedoara, lăsat să moară de coaliția PSD-ALDE

Comisia Europeană îi solicită statului român să recupereze de la Complexul Energetic Hunedoara patru din cele cinci împrumuturi acordate de la bugetul de stat, în valoare de 60 de milioane de euro, întrucât acest sprijin financiar a fost acordat ilegal.

Comisia Europeană aproba la 21 aprilie 2015 un prim ajutor de stat în valoare de 37,7 milioane de euro pentru Complexul Energetic Hunedoara. Compania, deținută de statul român, intrase pe o spirală a datoriilor din cauza încheierii unor contracte dezavantajoase pentru societate, care au produs o pierdere de peste 20 de milioane de euro, iar dificultățile financiare au început să apară încă din 2013.

Ajutoarele financiare au fost acordate cu o condiție: statul român trebuia să se asigure că cei de la Complexul Hunedoara vor întocmi un plan de restructurare pentru ca această companie să își continue activitatea. În anul 2015 a fost elaborat un plan de salvare, dar presupunea ca această companie să funcționeze tot cu bani de la bugetul de stat, în condițiile în care compania a intrat și a ieșit succesiv din procedura de insolvență.

Deputatul Cristina Prună a trimis în ultimul an mai multe interpelări pe adresa Ministerului Energiei pentru a încerca să afle care este stadiul elaborării planului de salvare al Complexului Energetic Hunedoara și care sunt etapele pentru retehnologizarea minelor Lonea și Lupeni, acolo unde nu mai se poate vorbi de siguranța muncii în condițiile în care am fost martori la câteva accidente tragice.

„Un an și jumătate au avut la dispoziție domnii de la PSD și de la ALDE pentru a prezenta Comisiei Europene un plan rezonabil de restructurare și revigorare a CEH-ului. Anul trecut, în luna octombrie, ministerul Energiei mi-a răspuns unei interpelări pe care am adresat-o că responsabilii societății au întocmit o strategie pe termen lung a companiei dar pentru care erau necesari 170 de milioane de lei de la bugetul de stat. Doar că, se știa foarte bine că nu se mai putea acest lucru deoarece ajutorul de stat acordat nu a fost returnat la buget ci a fost transformat în program de restructurare. El trebuia să fie finanțat din resursele proprii ale companiei, nu cu alți bani. Responsabilii nu au fost însă puși la treabă pentru a întocmi un alt plan, de data aceasta viabil”, a spus Cristina Prună.

La a doua interpelare pe care deputatul Cristina Prună a depus-o în februarie 2018, Ministerul Energiei recunoștea că a cerut decalarea termenelor de închidere și de prelungirea funcționării minelor Lonea și Lupeni. „S-a decis acest lucru deși, practic, nu sunt bani de retehnologizare decât dacă ar veni de la stat. Numai că această companie nu mai poate primi bani de la stat până nu își achită datoriile din surse proprii. Iar în acest timp am fost martori la decesele a 7 mineri din cauza condițiilor precare din mine! Își dorește cineva să riște și să mai asistăm, Doamne ferește, la alte pierderi de vieți omenești? Chiar atât de puțin le pasă acestor domni de viața unor oameni?”, se întreabă Cristina Prună.

La a treia interpelare pe care Cristina Prună a adresat-o în luna mai cu privire la situația companiei, Ministerul Energiei confirma că este nevoie de un Comitet Interministerial pentru salvarea CEH, întrucât situația juridică a acestei societăți e atât de complicată, încât mai multe instituții ale statului trebuiau să se implice ca să se rezolve aceste probleme și să salveze activele viabile din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Este vorba despre Ministerul Finanțelor Publice, ANAF, MDRAP, Ministerul Mediului, Ministerul Fondurilor Europene, ANRE și ANRM.

„Ce s-a făcut de atunci? Nimic, pur și simplu au lăsat compania în voia sorții până s-a ales praful! Au râs atunci când au murit oameni în minele din subteran unde nu s-au mai făcut investiții de zeci de ani! Oare cum de mai au acești domni tupeul să să se ducă în Valea Jiului și să se mai uite în ochii acelor familii? Întrebarea este retorică, desigur”, a conchis Cristina Prună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *