Copiii de nicăieri: 70.000 de elevi așteptați la școală în 2017 și 2018 nu s-au mai înscris în clasa pregătitoare

Școala a pierdut urmele a 70.000 de copii, în doar doi ani. Atât este diferența între numărul copiilor născuți în 2011 și 2012 și numărul celor care au devenit apoi elevi, în anii școlari 2017-2018 și 2018-2019. Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, clasa pregătitoare – deși obligatorie – scapă de la înscriere o treime de generație. Una dintre explicații ar putea fi emigrația, dar nimeni nu știe ce se întâmplă cu ei, în realitate.

În 2011 s-au născut copiii care au ajuns anul trecut (2017) la vârsta clasei pregătitoare, acum fiind deja în clasa I. Pentru că învățământul este obligatoriu de la 6 ani, toți copiii (cu foarte mici excepții) merg la școală la această vârstă. Dacă la naștere, generația 2011 număra 196.242 persoane, potrivit INS, în 2017 această generație mai avea 186.394 de copii. Cu 9.848 de copii mai puțin.

La școală, în anul 2017-2018, în clasa pregătitoare s-au mai înscris 156.170, potrivit datelor INS. Reiese de aici că numai puțin de 30.224 de copii nu sunt la școală, deși școala este obligatorie.

În total, dacă e să luăm ca reper anul nașterii acestor persoane, rezultă că nu se știe nimic despre circa 40.000 de copii din generația născută în 2011. Asta înseamnă 20% din acea populație, adică unul din 5.

Povestea se repetă și pentru generația 2012.

În 2012 s-au născut copiii care anul acesta (2018) au intrat în clasa pregătitoare. La momentul nașterii generația număra 201.104. Populația în vârstă de 6 ani în 2018 este de 182.842. O diferență de 18.262 de copii. Dintre ei, la școală în clasa pregătitoare, în anul școlar 2018-2019, s-au mai înscris puțin peste 171.000 de copii (*date provizorii), potrivit răspunsului Ministerului Educației la solicitarea Edupedu.ro. Cu 10.000 de copii mai puțini față de așteptări.

Diferența față de anul nașterii ar fi de peste 28 de mii de copii care, în loc să intre în învățământul obligatoriu la această vârstă, nu se regăsesc nici pe listele școlilor și nici în alte evidențe ale statului.

În total sunt aproximativ 70 de mii de copii lipsă, asta înseamnă cât populația unui oraș ca Alba Iulia.

Unde ar putea fi?

O ipoteză ar fi că au emigrat împreună cu familia. Numai în ultimii 4 ani, peste 1 milion de români au fost înregistrați ca emigranți temporari de către autorități, potrivit datelor INS. Statisticile ONU susțin că fenomenul migrației înseamnă 3,7 milioane de români care trăiesc acum departe de țară. Banca Mondială, pe de altă parte, vorbește într-un studiu dedicat migrației românești despre 3 până la 5 milioane de emigranți.

FOTO: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *