Costumul purtat de premierul indian la intalnirea cu presedintele american, vandut cu 690.000 de dolari

Un costum purtat de premierul indian, Narendra Modi, la intalnirea sa din 25 ianuarie cu presedintele american, Barack Obama, a fost vandut vineri cu 43,1 milioane de rupii (693.280 de dolari) in cursul unei licitatii in scop caritabil organizata in statul Gujarat, din vestul Indiei, relateaza EFE.

De culoare albastru inchis, costumul, pe care apare si monograma inaltului demnitar, a fost adjudecat de un comerciant de diamante, Hitesh Laljibhai Patel, dupa o licitatie foarte stransa, care a durat trei zile.

In total, 455 de obiecte au fost puse in vanzare la licitatia din orasul Surat, din statul condus de Modi inainte de a deveni prim-ministru, in luna mai 2014, dupa cum a informat presa locala. Fondurile obtinute vor fi folosite pentru operatiuni de curatare a fluviului Gange, care traverseaza partea de nord a Indiei si ale carui ape sunt foarte poluate.

Narendra Modi a folosit respectivul costum atunci cand l-a primit, la New Delhi, pe seful de la Casa Alba, la inceputul vizitei acestuia de trei zile in India, in cursul careia relatiile dintre cele doua mari democratii din lume au inregistrat progrese in domeniul energiei nucleare folosite in scopuri nemilitare si in materie de aparare. In acea zi de 25 ianuarie, cei doi au baut ceai si s-au plimbat neinsotiti prin gradinile palatului in care a avut reuniunea, ca o dovada simbolica a bunei comunicari personale dintre ei.

Opozitia indiana l-a criticat, la acea vreme, pe premier pentru costumul sau luxos, despre care s-a spus ca ar fi costat aproximativ un milion de rupii (16.085 de dolari).

Sursa: Agerpres

Mai mult despre: ,

loading…

Comentarii:

continuare… .
Sursa | Aktual24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *