Decizie CCR pentru o administrație curată și performantă

Decizia CCR, care a declarat astăzi Codul Administrativ neconstituțional în ansamblu, este o victorie în lupta anti-corupție, deoarece planul PSD-ALDE era să renunțe la toate criteriile de integritate și performanță și să politizeze întreaga administrație.

„Am fost singurul partid care a spus că acest Cod Administrativ nu era necesar. Mă bucur că nu vor intra în vigoare pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consiliu județean, numirile politice în administrație și luarea deciziilor de patrimoniu cu doar 50%+1 din totalul consilierilor locali/județeni în funcție (în loc de 2/3). USR susține că administrația publică trebuie să lucreze în interesul cetățenilor, nu al politicienilor, și asta se poate observa din legile și amendamentele pe care noi le depunem mereu în Parlament”, a declarat senatoarea USR Florina Presadă, reprezententa USR în Comisia specială pentru elaborarea Codului Administrativ.

În comisia specială, USR a depus sute de amendamente la Codul Administrativ pentru a păstra administrația publică curată, departe de interesele partidelor sau ale grupurilor de interese de orice fel. Majoritatea PSD-ALDE-UDMR s-a impus însă prin vot.

Reglementările introduse în Codul Administrativ aveau același scop ca modificările din legile justiției, de data aceasta prin slăbirea regimului incompatibilităților, relaxarea criteriilor de integritate, diminuarea răspunderii decidenților politici și politizarea funcțiilor publice.

Codul Administrativ a fost votat alături de Codul Penal în sesiunea extraordinară de la începutul lunii iulie, iar USR a atacat legea la CCR cu ajutorul PMP și al deputaților neafiliați. Doar trei deputați PNL au acceptat să semneze sesizarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *