Dinamo, umilita de Astra la Giurgiu

Dinamo incheie anul 2018 cu o infrangere umilitoare, „cainii” pierzand la scor in deplasarea de la Giurgiu.

4-1 a fost scorul final al intalnirii de joi seara, elevii lui Mircea Rednic fiind depasiti la aproape toate capitolele.

Veniti dupa victoria superba cu Universitatea Craiova, din runda precedenta, „ros-albii” au fost luati tare de giurgiuveni inca din primele minute. Mrzljak l-a pus la incercare pe Mutiu cu un sut de la distanta in minutul 3, iar apoi Llullaku a deschis scorul cu un alt sut, de la 25 de metri, care l-a lasat fara replica pe portarul dinamovist.

Zoua si Bus au irosit sanse importante inainte ca cel din urma sa reuseasca sa duca scorul la 2-0 in minutul 36, cu un sut plasat din interiorul careului.

Golul trei a venit in minutul 68, atunci cand Mutiu nu a putut retine balonul sutat de Zoua, iar Valentin Gheorghe, atent pe recuperare, a marcat cu un sut sub transversala din sase metri.

Imediat a venit si golul patru, Nelut Rosu reusind sa marcheze cu un sut simplu, lat din interiorul careului, dupa o pasa primita din banda stanga.

Onoarea celor de la Dinamo a fost salvata putin de Hanca, acesta reusind sa inscrie pentru 4-1 cu un sut de la distanta, balonul lovind bara inainte de a intra in plasa.

In urma acestei infrangeri Dinamo si-a compromis sansele de a ajunge in play-off-ul Ligii 1 in acest sezon, in timp ce Astra continua lupta pentru cupele europene.

Echipele de start

Astra Giurgiu: Lazar – Belu, Cestor, Bejan, Butean – Begue, Mrzljak, Rosu, L. Bus – Llullaku, Zoua
Rezerve: M. Santos, V. Gheorghe, Koukou, R. Crisan, Trusescu, Bahamboula, R. Moise
Antrenor: Costel Enache

Dinamo: Mutiu – Sorescu, M. Popescu, R. Grigore, L. Corbu – Gomelt, Ait Atmane – Hanca, Pesici, Zenke – D. Popa
Rezerve: Esanu, D. Ciobotariu, V. Olteanu, Neicutescu, G. Cretu, Longher, R. Moldoveanu
Antrenor: Mircea Rednic

Arbitru: Radu Petrescu

M.D.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *