Drepturile Copiilor cu Dizabilități: 18.000 de copii cu dizabilități, de vârstă școlară, sunt în afara oricărei forme de învățământ

În România trăiesc peste 72.000 de copii cu dizabilități, spune Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități. Când este momentul să intre în școală, majoritatea se lovesc de respingere, discriminare, abuzuri și în cele din urmă ies din sistemul național de educație sub diferite forme aparent legale (repetenție, exmatriculare, abandon), care maschează de fapt refuzul sistemului de educație de a-i școlariza, precizează Centrul, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Organizația a avertizat că aproximativ 18.000 de copii cu dizabilități, aflați la vârstă școlară, sunt în afara oricărei forme de învățământ, iar peste 31.000 sunt izolați în școli speciale. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a lansat în urmă cu o zi primul Ghid privind Aplicarea Dreptului la Educație pentru Copiii cu Dizabilități din România.

Deși legislația acordă în mod explicit dreptul copiilor cu dizabilități să învețe în școlile de masă, în realitate școlile din România încalcă prevederile legale, fie prin neacceptarea lor în școli, fie prin neacordarea sprijinului adaptat prevăzut de lege, spune Centrul.

Mădălina Turza, președinte CEDCD și autor al Ghidului, a declarat că ”în lunga și dificila luptă în instanțe pentru dreptul la educație al copiilor noștri, am învățat că sistemul poate fi extrem de inventiv în sens negativ. Astfel, cauza unui copil cu dizabilitate eliminat din sistemul de educație poate deveni o provocare serioasă chiar și pentru magistrați sau avocați în absența cunoașterii acestui domeniu foarte specific. Acesta este motivul pentru care am considerat că ar fi util să împărtășesc din această experiență acumulată adesea cu lacrimi de bucurie sau frustrare pentru ca cei chemați să aplice legea să poată avea acces facil la cele mai importante aspecte ale dreptului la educație al copiilor cu dizabilități ascunse în hățișurile normelor legale interne”.

Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a afirmat că, “din cazurile de discriminare a copiilor cu dizabilități în accesul dreptului la educație, am constatat existența unui grad ridicat de lipsă de cunoaștere și expertiză în rândul actorilor chemați să aplice legea dar mai ales să respecte demnitatea umană a acestor copii”.

Cele mai importante aspecte necunoscute părinților și speculate de sistemul intolerant de educație sunt:

  • Părintele/reprezentantul legal al copilului cu dizabilități poate solicita Centrului Municipiului București de Resurse si Asistenta Educaționala (CMBRAE) sau Centrului Județean de Resurse și Asistență Educaționala (CJRAE) să evalueze copilul, în vederea orientării sale școlare către învățământul special, de masă, la domiciliu etc
  • Evaluarea copilului și certificatul de orientare școlară sunt obligatorii doar în situația optării pentru învățământului special și special integrat (școli speciale și/sau clase/grupe speciale în școlile de masă)
    În cadrul evaluării pentru orientarea școlară a copilului cu dizabilități, voința părintelui/reprezentantului legal și a copilului sunt suverane
  • Certificatul CES eliberat de către CMBRA/CJRAE are și rolul (pe lângă stabilirea formei de învățământ) de a institui o serie de măsuri de adaptare și suport, care adresează strict anumite nevoi ale unor anumite categorii de dizabilități

Sursa foto: CEDCD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *