Enterita: cauze, simptome si tratament

Enterita este afectiunea caracterizata de inflamarea intestinului subtire. Aceasta poate debuta din mai multe cauze, incepand de la consumul unor alimente contaminate si pana la afectiuni gastrointestinale, precum boala celiaca.

Cauze enterita

Cauzele enteritei difera in functie de tipul acesteia.

Enterita infectioasa este cauzata de infectarea cu un virus sau cu o bacterie. Alimentele sau apa contaminate pot cauza acest tip de enterita. Gatirea insuficienta a alimentelor, dar si nerespectarea normelor de igiena in timpul prepararii alimentelor pot determina contaminarea acestora cu virusuri/ bacterii.

Cele mai frecvente virusuri sau bacterii care cauzeaza eneterite sunt: Salmonella, stafilococul auriu ori E. coli. Laptele nepasteurizat, carnea ori ouale gatite insuficient si pestele/ fructele de mare/ carnea nepreparate termic sunt predispuse contaminarii cu aceste virusuri si bacterii.

Pe de alta parte, exista si enterita de radiatie, care apare in urma radioterapiei folosite pentru tratarea cancerului. La unii pacienti, celulele sanatoase ale intestinului subtire sunt afectate de expunerea la radiatii, iar astfel apare enterita.

Enterita poate fi cauzata si de o boala gastrointestinala autoimuna precum boala Crohn, care determina inflamarea intestinului subtire. Si boala celiaca poate cauza enterita.

Simptome enterita

Enterita se poate manifesta la cateva ore dupa ce ai contractat virusul/ bacteria, dar si la cateva zile dupa infectare. Simptomele acesteia sunt:

  • Diaree
  • Crampe abdominale severe
  • Greata si varsaturi
  • Febra
  • Stare generala de rau, pierderea apetitului si senzatia de slabiciune.

Diagnosticare enterita

In urma anamnezei si a unei examinari fizice, medicul va stabili diagnosticul de enterita. Poate fi nevoie de o analiza de sange ori a materiilor fecale, pentru confirmarea diagnosticului.

In functie de tipul de enterita, medicul va recomanda cel mai potrivit tratament. Tratamentul este intotdeauna insotit de un regim alimentar strict.

Tratament enterita

Enterita infectioasa se trateaza medicamentos. In cazul celei cauzate de un virus, tratamentul este simptomatic si are rolul de a ameliora simptomatologia bolii, pana cand virusul este eliminat. Pe de alta parte, enterita bacteriana necesita tratament pe baza de antibiotice.

Enterita cauzata de radioterapie poate fi tratata doar simptomatic, la indicatiile medicului oncolog care trateaza pacientul. De asemenea, in general radioterapia este oprita daca apare enterita din cauza acesteia.

Enterita care apare pe fondul unei afectiuni gastrointestinale este tratata tot simptomatic, dar si prin regim alimentar.

Medicul va recomanda si saruri de rehidratare orala, intrucat enterita creste riscul de deshidratare a pacientului, prin dezechilibrarea organismului din punct de vedere electrolitic. Hidratarea este foarte importanta pana la vindecarea pacientului.

Din fericire, enterita dispare, de obicei, in cateva zile. Recuperarea poate sa dureze maximul 2-3 saptamani, in cazurile grave.

 

 

Regim alimentar enterita

Diareea si varsaturile specifice enteritei impun o serie de modificari dietetice. Regimul alimentar va ajuta pacientul sa se simta mai bine si sa se recupereze mai rapid.

Se recomanda, asadar, consumul alimentelor precum covrigii, painea prajita, cerealele, supele clare, legumele fierte ori piureurile. In aceasta perioada nu se vor consuma produsele lactate, alimentele procesate, prajelile, dulciurile ori sucurile sau cafeaua. Bauturile alcoolice sunt, bineinteles, interzise pana la vindecarea enteritei.

Cum sa previi enterita

Enterita cauzata de virusuri sau bacterii poate fi prevenita.

Iata ce reguli de igiena trebuie sa respecti pentru a reduce riscul de imbolnavire:

  • Spala-ti mainile cu apa si sapun ori de cate ori ai ocazia
  • Spala-te pe maini intotdeauna inainte de a gati, dupa ce gatesti, inainte de a manca ori dupa ce folosesti toaleta
  • Daca nu ai posbilitatea sa te speli pe maini inainte de a manca, foloseste servetele umede ori dezinfectant
  • Curata suprafetele pe care le folosesti atunci cand gatesti – blatul de bucatarie, masa
  • Spala des prosoapele de bucatarie (ideal ar fi de fiecare data dupa ce gatesti carne, peste, fructe de mare)
  • Spala bine alimentele inainte de a le gati si asigura-te ca le prepari termic suficient – carnea nu trebuie sa contina urme de sange
  • Resturile de mancare vor fi introduse imediat la frigider, nu vor fi lasate pe masa, la temperatura camerei
  • Nu bea apa din surse necunoscute – din rauri, lacuri
  • Nu consuma bauturi care contin gheata daca te afli intr-o alta tara
  • Nu manca preparate pe baza de carne sau peste in stare cruda, mai ales daca te afli in vacanta.

 

Sursa foto: Shutterstock

continuare… .

DOC.RO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *