Fost şef CCR: Înalta Curte a procedat corect trăgând la sorţi completurile fără să aştepte motivarea deciziei CCR

Decizia ÎCCJ de tragere la sorţi a completurilor de judecată, fără să aştepte motivarea deciziei CCR pe acest subiect, a fost una corectă, susţine fostul preşedinte al Curţii Augustin Zegrean, care explică faptul că decizia Curţii conţinea dispozitivul, iar acesta nu poate fi modificat prin publicarea ulterioară a motivării în Monitorul Oficial. Explicaţiile lui Zegrean vin în condiţiile în care Curtea de Apel Bucureşti i-a dat vinerea trecută câştig de cauză liderului PSD, care a susţinut că Înalta Curte trebuia să tragă la sorţi componenţa completurilor de 5 judecători abia după primirea motivării CCR. În consecinţă, hotărârea Înaltei Curţi din 8 noiembrie prin care a fost stabilită noua componenţă a C5–urilor a fost anulată iar procesele pe rol, inclusiv al lui Liviu Dragnea, se amână sine die.

”Curtea a dat deja decizia şi, în opinia mea, cred că Înalta Curte a procedat corect că a făcut tragerea la sorţi fără să aştepte motivarea deciziei pentru că obligaţia ei de a face tragerea la sorţi există din 2014 şi acum când, în sfârşit, au pus în aplicare legea, au fost criticaţi şi a intervenit Curtea de Apel care a blocat toată activitatea (…) În situaţia de acum trebuie să aştepte publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii şi să procedeze din nou la tragerea la sorţi, deşi nu era necesară această aşteptare pentru că din motivare nu se poate modifica dispozitivul deciziei, care a fost comunicat deja Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, a declarat Augustin Zegrean, miercuri seară, la România TV, preluat de G4Media.

”Aşa se ajunge când judecătorii se judecă între ei. S-a ajuns într-o situaţia aparent fără ieşire (…) Putea să se evite acest carambolaj care este absolut inutil şi nu foloseşte nimănui”, a comentat Zegrean decizia Curţii de Apel, care a obligat ÎCCJ să tragă din nou la sorţi completurile de judecată după publicarea motivării CCR.

Cât despre impactul pe care succesiunea acestor decizii judecătoreşti îl va avea asupra unor dosare penale ale unor demnitari, Zegrean a opinat că avem de a face cu o tactică de tergiversare care dă o gură de aer inculpaţilor ce trebuiau judecaţi înainte de Crăciun.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

continuare… .

Sursa | Epoch Times Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *