Gaură de peste 11 milioane de lei la Primăria Slatina. Amănunte din raportul Curţii de Conturi

Curtea de Conturi a descoperit, anul trecut, o gaură de peste 11 milioane de lei în bugetul Primăriei Slatina la nivelul exerciţiului financiar-contabil din 2014, când instituţia a fost condusă de Minel Prina, în prezent judecat pentru fapte de corupţie alături de fostul primar şi ministru al Finanţelor Darius Vâlcov. Printre neregulile constatate se numără foarte multe plăţi nelegale. Astfel de nereguli au fost constatate în cazul adăpostului de câini de la Sărăceşti, unde s-au făcut plăţi pentru unele reparaţii închipuite, în cazul atribuirii unor contracte de lucrări fără respectarea prevederilor legale sau în privinţa plăţii unor daune-interese generate de afacerile necurate din primul mandat de primar al lui Darius Vâlcov. Dincolo de prejudiciul în sine auditorii au găsit şi abateri financiar-contabile tot de ordinul milioanelor de lei.

OLT-ALERT publică, mai jos, principalele neregului descoperite de auditorii Camerei de Conturi Olt la Primăria Slatina:

• Modificarea bugetului de venituri și cheltuieli al unităților de învățământ preuniversitar inițial aprobat, la Titlul II – Cheltuieli de personal, cu sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată primite prin redistribuire în cursul anului 2014 pentru finanțarea de bază, fără verificarea de către inspectoratul școlar, pe baza raportului de audit/control, a modului de angajare și utilizare a sumelor alocate pe baza costurilor standard per elev/preșcolar și după verificarea corelării numărului de personal cu numărul de elevi/preșcolari – abatere financiar-contabilă în valoare de 4.521.000 lei;

• Neîncasarea unor taxe speciale aferente bugetului local, reprezentând taxa depozitare haldă de gunoi și taxa pentru eliberarea autorizațiilor de transport – abatere financiar-contabilă de 977.000 lei;

• Efectuarea de plăți nelegale reprezentând contravaloare servicii de salubrizare neprestate de către operatorul de salubritate, precum și lucrări de reparații neexecutate la Adăpostul de câini Sărăcești – 111.000 lei;

• Efectuarea de plăți nejustificate reprezentând contravaloare operațiuni de încărcare şi transport deșeuri (pământ, moloz) la obiectivul ,,Club Nautic și de agrement Plaja Olt”, fără documente justificative care să confirme realitatea acestor operațiuni – 161.000 lei;

• Efectuarea de plăți din bugetul local fără justificare legală, reprezentând dobândă și daune-interese plătite ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale asumate prin contractul nr.1031/08.06.2007, stabilite prin Sentința civila nr.717/27.02.2013.3 – 4.287.000 lei;

• Efectuarea unui schimb de imobile în condiţii neeconomicoase – 916.000 lei;

• Neînregistrarea în scopuri de TVA pentru activitățile economice desfășurate de entitate după depășirea plafonului de scutire prevăzut de codul fiscal – 843.000 lei;

• Calcularea, înregistrarea, declararea și plata eronată a contribuției de asigurări sociale datorată de angajator pentru diferențe de salarii plătite în baza unor hotărâri judecătorești ramase definitive si irevocabile la ordonatorii terțiari: Colegiul Tehnic Alexe Marin, Colegiul National Agricol Carol I, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Economic P.S.Aurelian, Școala Gimnaziala Eugen Ionescu – 166.000 lei;

• Supraevaluarea valorii estimate a Acordului-cadru nr.28.691/07.12.2010, având ca obiect ,,Proiectare si execuție lucrări de construcții, finisare, reparații, renovare si restaurare clădiri in municipiul Slatina , județul Olt” și atribuirea acestuia în baza unei oferte financiare care conține preturi supraevaluate la unele categorii de materiale – 4.375.000 lei;

• Efectuarea de plăți nejustificate din punct de vedere al eficacității, eficienței și economicității utilizării fondurilor publice, reprezentând servicii de consultanță juridică – 112.000 lei;

• Încheierea contractului subsecvent nr. 35308/29.12.2011 pentru execuția lucrărilor de reabilitare termica la blocurile de locuințe, la un preț unitar mai mare decât cel prevăzut în acordul cadru de lucrări nr. 28691/07.12.2010, ceea ce a determinat efectuarea de plăți nelegale – 607.000 lei;

• Efectuarea de plăți nelegale reprezentând contravaloare categorii de lucrări neexecutate la obiectivele de investiții: „Amenajare teren sport 1 Mai” și ,,Reabilitare termica bloc Zmeurei” – 210.000 lei;

• Efectuarea de plăți nelegale reprezentând contravaloare categorii de lucrări neexecutate, în cantitățile înscrise în situațiile de plată facturate și decontate, la ordonatorul terțiar de credite Direcția de Administrare a Străzilor și Iluminat Public – 148.000 lei;

• Decontarea nejustificată a contravalorii probelor efectuate de constructor la obiectivul de investiții ,,Consolidare corp C Colegiul National Radu Greceanu” care, potrivit clauzelor contractuale, sunt în sarcina exclusivă a executantului – 20.000 lei;

• Efectuarea de plăți nelegale reprezentând ,,taxa depozitare groapă”, inclusa în tariful lucrărilor de refacere drumuri, facturate de constructori, fără ca aceștia să facă dovada plații acestei taxe la unitățile specializate de depozitare a deșeurilor, la ordonatorul terțiar de credite Direcția de Administrare a Străzilor si Iluminat Public – 180.000 lei;

• Solicitarea în afara cadrului legal, de sume de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale în scopul achitării plăţilor restante înregistrate în contabilitatea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale la data de 30 septembrie 2014, pentru stingerea obligaţiilor fiscale restante înregistrate de diverşi furnizori care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege întrucât nu aveau relaţii contractuale cu unitatea administrativ-teritorială şi nu prestau serviciu public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat – 468.000 lei.

Acestea sunt doar o parte a neregulilor constatate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare. Printre zecile de măsuri dispuse de Curtea de Conturi pentru recuperarea banilor se numără cele pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea integrală a acestuia, inclusiv a foloaselor nerealizate, ca urmare a „încheierii contractului subsecvent nr. 35.308/29.12.2011 pentru execuția lucrărilor de reabilitare termică la blocurile de locuințe, la un preț unitar mai mare decât cel prevăzut în acordul cadru de lucrări nr. 28.691/07.12.2010 şi decontarea lucrărilor executate la preţuri supraevaluate”.

Controlorii Curţii au mai dispus măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea integrală a acestuia, inclusiv a foloaselor nerealizate ca urmare a efectuării de plăţi nelegale la obiectivele de investiții ,,Amenajare terenuri de sport în municipiul Slatina, județul Olt“ şi ,,Amenajare teren sport 1 Mai” sau în cazul cheltuielilor suportate din bugetul local „ocazionate de vânzarea fără respectarea prevederilor legale a imobilului aparținând domeniului public al municipiului Slatina având denumirea ,,Parc Aleea Oltului” în suprafață de 80.120 mp”. Cu totul, Curtea de Conturi a lăsat primăriei nu mai puţin de 25 de puncte care cuprind măsuri pentru reintrarea în legalitate.

Sursa: Raportul Curţii de Conturi a României

Cititi in continuare articole de la Sursa/Olt-Alert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *