Gigel Știrbu, în pragul Centenarului Marii Uniri: Stă în puterea noastră să rămânem aceeași națiune puternică

Printre cei care, joi, au luat cuvântul în plenul reunit al Parlamentului, în cadrul ședinței de celebrare a Centenarului Marii Uniri, s-a numărat și deputatul de Olt Gigel Știrbu, președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților.

Parlamentarul a postat, apoi, și pe pagina sa de socializare un mesaj dedicat marelui eveniment în care a evidențiat că este important să vorbim permanent despre cei care, în urmă cu un secol, au reușit să înfăptuiască Marea Unirea și că trebuie să depunem eforturi ca România să rămână aceeași națiune puternică „la care a aspirat și pe care ne-a lăsat-o moștenire generația unionistă cu sacificii imense”.

„În aceste timpuri, acum când celebrăm 100 de ani de la înfăptuirea României Mari, pentru unii dintre noi poate fi greu de imaginat importanța acestor realizări, pentru că de cele mai multe ori poate fi mult mai ușor să considerăm toate acestea ca un dat istoric și nimic mai mult. Tocmai de aceea, este cu atât mai important să vorbim permanent despre acei oameni de stat și despre acele timpuri pentru a le evoca însemnătatea. Nu vom putea înțelege prezentul și proiecta viitorul fără a privi spre trecutul nostru!

Se ridică două întrebări firești: România de astăzi arată așa cum și-au închipuit-o înaintașii noștri ce au săvârsit marele act istoric de la 1 decembrie 1918? Ce fel de țară vrem să lăsăm moștenire urmașilor noștri? Cum va fi oare România următoarei sute de ani? Sigur, este greu de răspuns! Unul dintre marii istorici români contemporani remarca faptul că societatea noastră pare că este în derivă și din cauza lipsei unui proiect național, a unui ideal național care să conjuge energiile creatoare ale poporului român, risipite astăzi în dispute sterile.

Acum 100 de ani, generația Marii Uniri și-a avut idealul său național și a știut să-l împlinească, mulți români făcând jertfa supremă pe câmpurile de luptă ale Marelui Război. Stă în puterea noastră să rămânem aceeași națiune puternică la care a aspirat și pe care ne-a lăsat-o moștenire generația unionistă cu sacificii imense”, a scris, pe Facebook, parlamentarul de Olt.

Citeste in continuare mai multe articole de la Sursa/Olt Alert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *