Iresponsabilitatea Guvernului Dăncilă are valențe criminale

Uniunea Salvați România reclamă că iresponsabilitatea Guvernului Dăncilă are valențe criminale. Peste jumătate din județele țării pot rămâne fără tratament pentru pacienții cu HIV, dacă Guvernul Dăncilă nu suplimentează de îndată bugetul pentru Programul Național de Tratament. În prima fază vor fi afectați peste 5000 de pacienți, iar dacă suplimentarea bugetelor va întârzia și după 10 septembrie toți cei 12.000 de pacienții cu HIV din România vor fi afectați.

”Am ajuns aici din cauza alocării insuficiente de fonduri pentru Programul Național de Tratament al Infecției HIV, derulat de Ministerul Sănătății, Alocarea inițială de fonduri nu a acoperit necesarul de medicamente decât până în luna august, anticipându-se probabil eșecul programelor de investiții și rectificarea pozitivă a bugetului. Viața pacienților este pusă în pericol de decizii administrative iresponsabile!”, a declarat senatorul USR Adrian Wiener, de profesie medic.

Oficialii din Ministerul Sănătății știu că întreruperea tratamentului la pacienții cu HIV conduce la compromiterea schemei de tratament și expune pacienții la complicații și risc de recădere. O astfel de situație de sincopă a bugetării Programului Național de HIV nu s-a mai întâlnit din 2010. Legea garantează continuitatea tratamentului la pacienții cu HIV din România. Uniunea Salvați România cere Guvernului Dăncilă să aloce de îndată suplimentarea bugetului pentru a nu pune în periocol viața acestor pacienți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *