ISU Olt are şase voluntari cu calitatea de paramedic, în urma programului „Salvator din pasiune”. O nouă etapă, la start

Pentru a patra serie a programului „Salvator din pasiune” s-au înscris 13 voluntari, iar pregătirea acestora va începe în weekend-ul 13-14 octombrie, cu prelucrarea legislației în domeniul sănătății și securității în muncă. Ulterior, voluntarilor le vor fi prezentate noțiunile generale referitoare la activitatea ISU Olt și noțiunile de prim ajutor.
Voluntarii s-au înscris în urma unei noi campanii de recrutare desfăşurată de ISU Olt. „Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt a desfășurat în acestă perioadă o nouă campanie de recrutare pentru programul de voluntariat «Salvator din pasiune». Campania are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor. După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele pompierilor militari vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv”, spun reprezentanţii instituţiei.
În Olt, în cele trei etape desfăşurate în cadrul programului „Salvator din pasiune” de până acum, s-au înscris 43 de voluntari, iar aceștia au obținut competențe de bază în acordarea primului ajutor calificat. Șase dintre ei au aboslvit „Cursul de prim ajutor calificat și descarcerare”, au dobândit calitatea de paramedic și participă la misiuni împreună cu echipajul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Slatina.

continuare… .

Sursa | Eveniment de Olt | EVDO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *