Judecător CSM: Discuţia politicienilor despre „abuzurile” din justiţie pune la îndoială munca a mii de magistraţi

Judecătorul Bogdan Mateescu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a atras atenţia, pe pagina sa de socializare, că discuţia cu abuzurile din justiţie depăşeşte pentru el deja limitele rezonabile ale unui discurs public acceptabil.

„Pe de-o parte, transmite un mesaj de îndoială cu privire la munca a mii de judecători şi procurori. Şi nu e drept deloc. Fără să creionez o imagine idilică, totuşi cred sincer regula în magistratură este buna credinţă, integritatea şi buna pregătire profesională, chiar în condiţii grele, de presiuni enorme inclusiv din zone din astea mai mult sau mai puţin meritocratice dar democratice în sensul înţeles la noi, ori în condiţii legate de dotări materiale extrem de grele. Ca să nu mai spun de extrem, extrem de dăunătoarea instabilitate legislativă. Colegii mei sunt oameni, nu sunt perfecţi, dar în niciun caz nu merită eticheta asta. Pe de altă parte, trebuie subliniat că şi în concret verdictul de abuz infracţional se stabileşte pe probe, nu de către politicieni, nici măcar în televiziuni, ci de către justiţie, ca în orice stat de drept”, a declarat Bogdan Mateescu.

Potrivit judecătorului, prezumţia de nevinovăţie însoţeşte orice cetăţean, nu doar pe cei (inclusiv pe politicienii) mai mult sau mai puţin vizibili.

„Nu aş vrea să judecăm cu unităţi de măsură diferite în funcţie de simpatii sau antipatii, ca să nu fim ipocriţi. Dacă spui despre, spre exemplu, un politician, să zicem condamnat la o pedeapsă mare în primă instanţă, că e vinovat, îi încalci prezumţia de nevinovăţie. Corect. Atunci de ce eticheta de abuz şi represiune nedreaptă ar părea acceptabilă în cazul unor magistraţi în condiţiile inexistenţei unei hotărâri de condamnare? În acest context vreau să mai spun ceva, pentru că nu pot să fac abstracţie de propria experienţă de viaţă, nimeni nu cred că poate. Părinţii mei, prietenii mei, au muncit o viaţă, eu zic că au avut funcţii cu răspundere însemnată. Au trăit şi trăiesc din salarii, majoritatea au maxim un apartament (de două camere), o maşină, poate şi un teren, cu creditele de rigoare – decent zic eu, ca mulţi, foarte mulţi oameni obişnuiţi. Alţii nu au nici măcar atât, deşi au muncit şi ei. Nu prea i-am auzit plângându-se a fi abuzaţi de justiţie (de justiţie, repet)”, a continuat Bogdan Mateescu.

Judecătorul susţine că mai puţini oameni în situaţia lor se plâng de acest tip de „abuzuri”.

„I-am auzit, în schimb, plângându-se de alte lucruri: de calitatea slabă a unor servicii publice, de dureri provocate de decesele din nimic ale unor apropiaţi în spitalele ţării, de mult timp pierdut în blocaje rutiere, de neajunsuri financiare, de modul în care sunt uneori trataţi, de consecinţe neplăcute doar pentru opinii exprimate… Dar acesta este un alt topic. Tot ce vreau este să vedem imaginea de ansamblu, să respectăm munca tuturor, opinia tuturor, dar să învăţăm să discernem limpede discursul public repetitiv, de multe ori interesat, de cel acceptabil, neutru şi constructiv. Să nu criticăm toată justiţia decredibizilând-o, astfel încât inclusiv o eventuală proprie greşeală sancţionată, poate gravă, poate cu consecinţe dăunătoare îndelungate, să pară inventată, inexistentă. Oricine a greşit, să plătească”, a conchis Bogdan Mateescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

continuare… .

Sursa | Epoch Times Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *