La bordul navei cu pedale a lui Leonardo da Vinci! [video]

Faimoasa hidrobicicletă a lui Leonardo da Vinci desenată pe foaia 945r din Codex Atlanticus este gata de navigare în realitatea virtuală. O adevărată barcă cu pedale ante-litteram, a fost reconstruită fizic în părţile sale esenţiale la scara 1:1 pentru a le permite vizitatorilor să se îmbarce şi să navigheze virtual de-a lungul canalelor existente la vream respectivă în Milano. O nouă atracţie a expoziţiei “Leonardo3 – Il Mondo di Leonardo” (Leonardo3 – Lumea lui Leonardo) din Piazza della Scala, care anunţă extinderea deschiderii pentru tot anul 2019 şi prezintă noul program pentru festivităţile de 500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci.

„Pedalarea, chiar dacă nu este circulară ca la bicicletele moderne, ci cu o permanentă mişcare în sus şi în jos, reaminteşte în mod inevitabil de ideea hidrobicicletelor moderne, iar cea a lui Leonardo, ca performanţă, nu ar avea de ce să le invidieze pe cele din zilele noastre”, explică curatorii expoziţiei agenţiei ANSA.

„În loc să folosească doar forţa braţelor, ca şi în alte proiecte, Leonardo şi-a dat seama că picioarele ar putea produce mai multă energie. Datorită acestui sistem de propulsie, barca este extrem de rapidă: în timp ce un operator era angajat să mişte pedalele producând mişcarea, cârmaciul manevra barca în timp ce navigau. Publicul poate reproduce această experienţă în acelaşi mod, navigând virtual într-o reconstituire a oraşului ideal (citta ideale), pentru care apa era un element esenţial”.

Pentru a sărbători geniul Vinci, în cadrul expoziţiei va fi introdusă de asemenea o realitate virtuală dedicată reconstrucţiei “Battaglia di Anghiari “ (Bătălia de la Anghiari) – care, în luna aprilie 2019 va fi prezentată la Florenţa, în Salone 500 di Palazzo Vecchio – precum şi modele fizice care funcţionează perfect: un instrument muzical – orgă – din Codice di Madrid şi maşina zburătoare “Macchina volante CA176” din Codice Atlantico (Codex Atlanticus).

Expoziţia “Leonardo3 – Il Mondo di Leonardo” din Piazza della Scala, Milano (intrarea Galleria Vittorio Emanuele II) este deschisă zilnic de la 9:30 până la 22:30.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *