Liberalul Măceşanu, omul de încredere al deputatului Ştirbu, a fugit la PSD cu baza de date a organizaţiei

Omul de încredere al co-preşedintelui PNL Olt Gigel Ştirbu, Alexandru Măceşanu, şi-a trădat şeful şi partidul, primind cu braţele întinse o ofertă a PSD Olt care i-ar aduce un salariu de aproape 6.000 de lei, afirmă surse liberale din vecinătatea lui Ştirbu. Măceşanu n-ar fi fugit cu mâna goală, ci cu baza de date a PNL Olt privind membrii partidului, dar şi alte informaţii importante.

 

Potrivit surselor citate, Alexandru Măceşanu a avut două oferte, una din partea UNPR, potrivit căreia ar fi urmat să ocupe un post de consilier în cadrul Prefecturii Olt, pentru care ar fi primit peste 3.500 lei pe lună, şi alta dinspre tabăra PSD, care i-ar fi propus un post în cadrul Companiei de Apă Olt (CAO) cu un salariu de circa 5.700 de lei. De altfel, întâlnirea de vineri seară a lui Măceşanu cu prim-vicepreşedintele UNPR Olt, Emil Albotă, la o terasă din Slatina, trebuia să tranşeze problema, prilej cu care omul lui Ştirbu i-a spus liderului UNPR că refuză oferta venită dinspre tabăra interesului naţional.

 

Cert este că Alexandru Măceşanu, care prin această alegere revine, de fapt, în PSD, şi-a exprimat în mai multe rânduri, în interiorul PNL, dorinţa de a prinde un post la CAO, dacă s-ar putea pe cel de director. Tentaţia a fost atât de mare, încât acesta ar fi pus la dispoziţia PSD, o dată cu propria persoană, şi baza de date a PNL Olt privind membrii partidului şi alte informaţii importante. 

 

Trădarea lui Măceşanu se produce în contextul în care însuşi Gigel Ştirbu ar avea o înţelegere cu social-democraţii privind susţinerea mascată a celui care va candida din partea PSD la funcţia de primar al Slatinei, înţelegere care l-ar propulsa pe el în postul de consul al României în Canada.

Cititi in continuare articole de la Sursa/Olt-Alert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *