Mesaj pentru ”băsiști”

Îi rog pe aceia care mă acuză că m-am ”vândut” lui Iohannis, că îl atac pe Traian Băsescu pentru că vreau să fac un joc anti-MP sau mai știu eu ce parascovenii să renunțe la legătura cu mine pe Facebook, atâta vreme cât nu produc o singură dovadă în sensul acuzațiilor lor.

N-o să-mi schimb niciodată comportamentul de jurnalist care nu datorează NIMIC NIMĂNUI, din cauză că unii sunt deranjați de afirmațiile mele sau răniți în pasiunea lor necondiționată.
Îl știu pe Traian Băsescu de mulți ani, foarte mulți, nu suntem prieteni, dar nici dușmani, el însuși nu s-a plâns niciodată de criticile mele, unele vechi, de prin anii 90, încercăm să avem o relație jurnalist-politician corectă și eu spun că am reușit.

Cred că așa gândește și TB, sau sper, cel puțin. Am primit eticheta de ”băsist” pentru că n-am intrat în hora anti-DNA și anti-justiție și n-am devenit avocatul din presă al unora precum Voiculescu, Vântu, Patriciu (care, atenție, mi-a fost patron la un moment dat!, deși n-am făcut din ziarul ”Adevărul” tribuna sa de luptă cu TB, după cum își doreau ALDE Tăriceanu, Roșca Stănescu, Adrian Năstase sau alți tovarăși de-ai săi).

Cred și acum că venirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, în 2004 (eram la EVZ, pe atunci poate singura voce autentică anti-Năstase&Iliescu&PSD), a fost salvarea noastră ca democrație – Băsescu ne-a ”înșurubat” mai bine la SUA și a deblocat justiția, altfel ne-am fi întors în timp, pe vremea când dosarele penale erau comandate la sediul PSD, iar procurorii și judecătorii avea sarcină de la partid cum să-și facă meseria. Dar asta nu înseamnă că voi tăcea atunci când o să consider că TB greșește, cum n-am făcut-o nici în trecut. Și nici nu cred că TB însuși va fi deranjat vreodată de criticile mele – și el știe că sunt oneste, nu rodul vreunei teorii a conspirații sau efectul nu știu cărui plan diabolic încropit de către dușmanii săi.

Știu că relația ziarist-politician e una profund viciată, iar cauza principală sunt acele grupuri de presă în care ”cultura” jurnalistică stă în ordinele patronului și în lipsa demnității umane și profesionale a angajaților săi, care se conformează orbește și empatic, fără niciun respect pentru meseria de jurnalist așa cum a fost ea creată de lumea liberă. Poate că din acest motiv am simțit deseori nevoia în ultimii zece ani să mai echilibrez cumva din agresiunile acestor grupuri media făcând un tip de jurnalism partizan, militant. M-am poziționat de partea lui Traian Băsescu, pe care l-am considerat victima (și azi cred la fel) unor grupuri de interese oculte. N-am câștigat nimic, n-am fost și nu sunt acoperit, poate am fost cel mult naiv, dar nicidecum rău-intenționat.
Nu înseamnă că așa mi-am și dorit, pentru că modelul meu e presa de tip BBC, cea în care m-am format în anii 90 și căreia îi datorez respectul meu primordial.

Piața media de azi e practic intoxicată, nu mai există respect pentru victimă, nici putere pentru investigarea corectă a subiectului, nu replică fără ”huo!” și nici întrebare lipsită de topor la brâu. Văd doar un război de implozie necontrolată, total, emoțional, care prinde în mrejele sale societatea, milioane de români altminteri oameni de bună-credință și care ne va duce, mai devreme sau mai târziu, la faliment de țară.

E un peisaj deprimant, distructiv, nu se știe de unde a început și cine poate pune capăt nebuniei, nu există lideri și curaj pentru primul pas, nici încredere că o mână întinsă poate fi un gest sincer întru resetarea valorilor presei libere. Rezistă doar cei ”puternici”, orgoliile și aliații politicienilor care direcționează bani spre media din interes. E pasional, ce-i drept, și admit că de multe ori am resimțit plăcerea unor rafale de cuvinte îndreptate împotriva celor pe care i-am considerat adversarii mei și ai meseriei, dar nu e normal, știu asta prea bine și mă doare. Nu știu cât o să mai rezist într-o astfel de presă, dar știu altceva: că atâta cât o s-o fac nu vreau să mai fiu ”pro” sau ”anti” cineva din nevoia talibană de a proteja pe cineva sau a pune la zid pe altcineva.

Nu am pretenția că dau vreun șah camaraderesc celor care s-ar putea considera lezați de opiniile mele, dar mi-aș dori sincer s-o luăm cu toții de la zero și să începem altfel această presă. E doar un vis naiv. Deocamdată, pot măcar să scriu și să spun ce cred fără teama că mă vor înjura fanii lui Traian Băsescu sau că mă vor adula prietenii lui Victor Ponta. O să încerc asta, pentru că există destui oameni care s-au săturat să se mai hrănească din luptă cu orice preț, măcel care pe care. Adevărul e mai prețios decât decât bătălia unei tabere cu alta. Iar adevărul trebuie să fie bine ambalat în încredere, corectitudine, decență, respect, drept la cuvânt pentru oricine, vorba doamnei Nuland, ieri, la Ambasada SUA.

Îi rog, așadar, pe cei care pot judeca la rece, fără ură și fără pasiune, să facă un minim efort de a paria pe jurnalismul de bun-simț, nepartizan, desprins de patimă. Să privească o critică, fie și la adresa lui Traian Băsescu, nu tendențios, ci cu prezumția de bună-credință. Altfel nu vom face decât să ne războim fără sens la infinit, să ne acuzăm reciproc de toate nebuniile lumii, iar la final să ne descoperim ingenuu unii pe alții în postura soldatului uitat în tranșee. Asta ne dorim?

Sursă: Laurențiu Ciocăzanu , Foto: Paginademedia.ro

 Mesaj pentru ”băsiști”: îi rog pe aceia care mă… – Laurentiu Ciocazanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *