Ministrul interimar al Educației a modificat plata profesorilor de la clasele cu predare în limbile minorităților

Rovana Plumb, ministrul interimar al Educației, a modificat plata profesorilor de la clasele cu predare în limbile minorităților, anunță UDMR. Amintim că Ministerul Educației a primit avertisment săptămâna trecută de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru salarizarea diferențiată a învățătorilor care predau la secția cu predare în limba română, în comparație cu cei care predau în limba minoritară.
  • Președintele CNCD, Csaba Asztalos, a explicat atunci pentru Edupedu.ro că “s-a încălcat indirect prevederea din Legea educației prin care se arată că orele care sunt în plus la secția cu predare în limba minoritară, adică 3-4 ore în funcție de anul de studiu, se plătesc în plus”.

Ca rezultat al intervenției UDMR, ministrul interimar al portofoliului educației a semnat în această seară ordinul ministerial prin care pedagogii din clasele cu predare în limba minorităților naționale din învățământul primar vor fi plătiți pentru orele suplimentare predate”, a anunțat luni, 22 octombrie, Uniunea Democrată Maghiară.

UDMR amintește că acest drept a fost retras printr-un ordin de ministru dat în luna iulie de ministrul de atunci Valentin Popa.

Deputatul Szabo Odon a declarat că “datorită activității comune a UDMR, a celor din Ministerul Educației, din Parlament, dar și din alte instituții s-a reușit modificarea ordinului. S-a reușit abrogarea dispozițiilor ordinului care contravin prevederilor Legii Educației Naționale, dar și simplificarea sistemului birocratic al plății cu ora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *