Parchetul reţine un suspect în dosarul agresiunii asupra Ştefaniei şi colegului ei

Parchetul Bucureşti a reţinut un suspect care ar fi participat la cunoscuta agresiune asupra a doi jandarmi, pe 10 august, în Piaţa Victoriei, relatează Hotnews, citând un comunicat al instituţiei.

”În cauză având ca obiect infracţiunile de ultraj (agresiune asupra a doi lucrători de jandarmerie), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (sustragerea unei arme) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul I.L.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se arată în comunicatul Parchetului.

Potrivit procurorilor, suspectul ”a agresat un subofiţer de jandarmi aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aplicându-i o lovitură cu piciorul în regiunea spatelui, după ce în prealabil l-a tras de vesta de serviciu. Totodată, prin acţiunile violente comise asupra persoanei vătămate, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică, creând un puternic sentiment de teamă numeroaselor persoane prezente la manifestaţia de protest.”

Parchetul va propune instanţei ca suspectul să fie arestat preventiv.

Reamintim că magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au dispus, în august, arestarea unui bărbat în vârstă de 32 de ani, suspectat că ar fi furat arma jandarmeriţei Ştefania la protestul din Piaţa Victoriei. Pe 20 august, poliţiştii au recuperat pistolul, arma fiind îngropată la marginea unei bălţi de pescuit, de pe raza comunei Petrachioaia, judeţul Ilfov.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

continuare… .

Sursa | Epoch Times Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *