Polița RCA, mai scumpă cu 100 de lei într-un singur an









Tariful mediu de referinţă pentru poliţa RCA este de 790 de lei, în creştere cu 4%, spune Autoritatea de Supraveghere Financiară. În urmă cu un an era 692 de lei.

Shooting Rampage In Santa Barbara Leaves Seven Dead

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat joi că a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA), iar tariful de referinţă mediu ponderat, în funcţie de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice, este de 790 lei, în creştere cu 4% faţă de cel înregistrat în exerciţiul anterior, potrivit News.ro.

Totodată, pentru persoane juridice este de 1.660 lei, în scădere cu 5% faţă de cel înregistrat în exerciţiul de calcul anterior.

”Schimbarea relativă a primei de risc de referinţă comparativ cu cea din tariful de referinţă anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând atât scăderi, cât şi creşteri de valoare. Modificările tarifelor de referinţă estimate pentru fiecare segment de risc sunt generate, în principal, de evoluţia daunalităţii în perioadele de referinţă luate în considerare în cadrul celor două exerciţii de calcul”, se arată în comunicat.

Potrivit ASF, tarifele de referinţă au fost calculate de o companie independentă – Ernst & Young Assurance Services – în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraţilor în cazul persoanelor fizice, precum şi de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).

”Publicarea tarifelor de referinţă reprezintă un demers ce conduce la creşterea transparenţei, la informarea şi la transmiterea către consumatori a unor informaţii corecte şi complete cu privire la poliţele RCA. Tarifele de referinţă nu reprezintă tarife la care sunt încheiate poliţele RCA în piaţă”, se arată în comunicat.