Președintele USR Dan Barna, întâlnire cu deputații La Republique En Marche

Preşedintele USR, Dan Barna, împreună cu deputatul de Ilfov, Cornel Zainea, au primit astăzi vizita unei delegaţii din Adunarea Naţională franceză, condusă de doamna Coralie Dubost, deputat din partea La Republique En Marche şi domnul Vincent Bru, deputat din partea MoDem.

„Vizita de astăzi a celor doi deputaţi francezi arată o dată în plus faptul că ce fac astăzi PSD şi ALDE în România nu trece neobservat. Îngrijorarea referitoare la modul în care statul de drept se prăbuşeşte efectiv în România este evidentă şi nu doar în Franţa sau la Bruxelles. Faptul că s-a discutat inclusiv despre ce pot să facă Uniunea Europeană şi statele membre ca să oprească masacrul justiţiei din România demonstrează fără urmă de îndoială că actualul guvern ne transformă într-un stat problemă la nivel european, iar cei care vor avea de suferit sunt în primul rând cetăţenii români” a declarat la finalul întâlnirii Dan Barna, președintele USR.

Întrevederea s-a înscris în misiunea delegaţiei franceze de raportare a situaţiei din România cu privire la statul de drept, discuţiile concentrându-se pe situaţia justiţiei din România. Cei doi deputaţi francezi şi-au manifestat interesul şi îngrijorarea cu privire la schimbările recente în justiţia din România şi au exprimat aprecieri referitoare la activitatea USR.

Uniunea Salvaţi România arată încă o dată că este partidul cel mai pro-european din România şi că acest lucru transpare inclusiv în spaţiul comunitar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *