Procuroarea propusă de Tudorel Toader în locul lui Kovesi: La DNA au fost dosare comandate

Procuroarea propusă de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader pentru şefia DNA, Adina Florea, a afirmat, într-un interviu acordat publicaţiei Adevărul, că în opinia ei au fost dosare comandate la Direcţia Naţională Anticorupţie.

„Da [au fost dosare comandate la DNA – n.r.]. Am şi scris în cadrul proiectului de management că s-au prioritizat anumite anchete, ceea ce a dus la crearea unui scenariu privind realizarea unor vendete. Cel puţin în spaţiul public aşa s-a văzut”, a declarat Adina Florea.

Procuroarea s-a arătat nemulţumită de comunicarea dintre agenţia anticorupţie şi restul parchetelor, precizând că „în ultima vreme a fost un adevărat ermetism, nu a existat nici un fel de comunicare dinspre DNA”.

În acelaşi timp, Adina Florea a criticat şi „tele-justiţia”, respectiv suspecţii ajunşi în cătuşe în faţa camerelor de luat vederi.

„Da, a fost un spectacol. Spun asta pentru că foarte multe dintre anchetele care au debutat în zăngănit de cătuşe s-au finalizat cu soluţii de achitare definitivă. Prin urmare, dacă s-au finalizat aşa, înseamnă că oamenii aceia erau nevinovaţi şi nu exista niciun motiv să fie puşi în cătuşe”, a precizat Florea.

Întrebată despre faptul că în proiectul său vorbeşte despre tergiversarea dosarelor, de numărul mare de cauze instrumentate de DNA, Adina Florea a replicat:

„Nu cunosc foarte bine care este stocul de dosare, care este natura infracţiunilor cercetate şi cât de complexe sunt dosarele. Din ceea ce a apărut în spaţiul public am înţeles că mai mult de un sfert dintre dosarele instrumentate sunt de abuz în serviciu, ceea ce din punctul meu de vedere se abate de la obiectul de activitate al DNA, care trebuie să ancheteze marea corupţie. Dacă ne referim la diminuarea stocului de dosare, în primul rând ar trebui respectată strict competenţa după materie şi după calitatea persoanei, fără să se încerce atragerea competenţei prin fel de fel de mijloace.”

Aspiranta la şefia DNA a subliniat că ea nu este adepta interceptărilor indiferent de natura infracţiunilor cercetate şi şi-a exprimat nemulţumirea că, „în ultima vreme, interceptările au devenit o regină a probelor”.

Pentru a citi integral interviul, intraţi aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

continuare… .

Sursa | Epoch Times Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *