Producția Dacia pentru Renault Algeria, în scădere









În primele nouă luni ale anului, numărul caroseriilor vopsite la Dacia Pitești pentru uzina Renault din Algeria a scăzut cu aproape 8.000 de unități.

uzina dacia mioveni_shutterstock_281122607

Foto: Shutterstock

Pe primele nouă luni din 2018, producția uzinei Dacia de la Mioveni a fost de 242.605 vehicule, ceea ce reprezinta o crestere cu 4.6 % față de perioada similară din 2017 (231.858 unități).

O creștere de 9.5% a fost înregistrata în septembrie 2018 comparativ cu septembrie 2017, confirmându-se astfel trendul pozitiv al producției de vehicule la uzina de la Mioveni, potrivit unui comunicat de presă al Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Pe modele, pe primele 9 luni ale anului 2018, producția se prezintă astfel:

Dacia Duster = 166.087 unități (143.487 în primele nouă luni din 2017)
Dacia Sandero = 35.371 unități (32.988 în 2017)
Dacia Logan = 24.314 unități (25.659 în 2017)
Dacia Logan MCV = 16.833 unități (29.424 în 2017)

La cele de mai sus, se adauga caroserii vopsite cu destinația Algeria în volum de 25.648 unități (33.560 în aceeași perioadă a anului trecut).