PSD pârjolește România, nu mai este în stare să guverneze țara

Uniunea Salvați România reclamă că PSD pârjolește România și nu mai este în stare să guverneze țara, ultima dovadă fiind pierderea controlului asupra epidemiei de pestă porcină africană.

Zeci de mii de români, cei mai mulți dintre ei oameni sărăci din provincie, și-au sacrificat animalele din gospodării pentru că autoritățile române, în frunte cu ANSVSA, nu au fost în capabile să prevină extinderea epidemiei.

Acesta este rezultatul promovării în funcții de conducere a unor incompetenți cu carnet de partid, care subordonează interesele societății celor ale lui Liviu Dragnea. Statul îi va despăgubi pe proprietarii animalelor sacrificate, dar multe ferme și afaceri au fost deja ruinate și responsabilii trebuie să plătească.

USR cere demisia președintelui ANSVSA Geronimo Răducu Brănescu care a ignorat avertismentele internaționale și nu a luat măsuri de monitorizare și control a virusului pestei porcine africane. Geronimo Răducu Brănescu este obligat, de asemenea, să dea explicații în legătură cu afacerea Salcia, respectiv dacă fiul lui Liviu Dragnea a beneficiat de informații legate de epidemia de pestă porcină africană care au fost ascunse opiniei publice. În acest caz, USR cere Parchetului General să se autosesizeze și să declanșeze o anchetă.

Demisia președintelui ANSVSA trebuie să vină la pachet cu demisia ministrului Agriculturii Petre Daea care a ascuns dimensiunile epidemiei și care, în plus, plănuiește să dea foc, inutil, și recoltelor de porumb acolo unde sunt focare de infecție.

USR atrage atenția și că PSD și ALDE încearcă din nou să găsească țapi ispășitori pentru a acoperi propria incompetență și politizare a instituțiilor și folosesc printr-o manipulare mârșavă acest dezastru pentru a crea sentimente anti-europene. În ultimele zile, autoritățile susțin că sacrificarea în masă a porcilor este cerută de o directivă europeană cu privire la pesta porcină, deși aceasta este o procedură standard atunci când este raportată o epidemie de pestă porcină. Guvernul încearcă astfel să mute atenția oamenilor de la eșecul ANSVSA – instituția cu adevărat responsabilă de prevenirea și gestionarea unei asemenea epidemii.

În martie 2017, ANSVSA se lăuda la Bruxelles cu măsurile pe care le-a luat, mai degrabă teoretice decât practice, iar în iunie 2017 șeful instituției anunța că România este o țară liberă de pestă porcină şi poate începe exportul de carne de porc, deși după doar câteva zile pe teritoriul țării noastre, a apărut primul focar de pestă porcină africană.

USR semnalează că autoritățile române s-au ascuns în spatele hârtiilor: au întocmit manualul operațional și planul de contingență, au popularizat directiva europeană privind pesta porcină, dar nu au făcut un comitet de urgență în care să analizeze toate elementele care contribuie la răspândirea bolii. Abia după un an de zile, când au fost confirmate peste 500 de focare ale virusului în toată țara, a fost convocat un comitet de urgență, ceea ce este inadmisibil!

Uniunea Salvați România susține că în prezent România trebuie să respecte întocmai regulile europene agreate și să solicite ajutor de specialitate extern în cazul în care autoritățile românești sunt depășite.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *