Saga protocoalelor. Ministerul Justiţiei admite că are două protocoale cu SRI-ul

În timp ce în spaţiul public diverşi lideri politici înfierează protocoalele cu SRI-ul, Ministerul Justiţiei admite că are şi el două protocoale clasificate încheiate între instituţie şi Serviciul Român de Informaţii.

Primul protocol de colaborare este încheiat exclusiv pe problematica prevenirii şi combaterii terorismului, iar al doilea protocol reprezintă organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, se arată într-un răspuns trimis de Ministerul Justiţiei Forumului Judecătorilor din România.

Ministerul condus de Tudorel Toader mai transmite că nu poate divulga nimic din conţinutul celor două protocoale căci informaţiile din acest domeniu sunt exceptate de la liberul acces al persoanelor, acordat în temeiul articolului 31 din Constituţie.

Reamintim că protocoalele diferitelor instituţii din Justiţie cu SRI-ul au fost înfierate viguros de liderii coaliţiei la putere, aceştia vorbind despre ele în termeni acuzatori inclusiv la Strasbourg, unde premierul Dăncilă şi unii europarlamentari români au ridicat problema în Parlamentul European. Mai mult, existenţa unui protocol – de altminteri abrogat – între Parchetul General şi SRI – a declanşat „evaluarea” procurorului general Augustin Lazăr de către Tudorel Toader.

Conştient la vremea respectivă că nicio instanţă nu declarase protocoalele ilegale, Toader se mulţumea să le înfiereze drept fiind „nefireşti.”

„Sunt nefireşti aceste protocoale. Avem o Constituţie, avem legile, Codul de procedură penală, avem ştiinţă de carte. Este suficient să le interpretăm, să le aplicăm corect”, spunea Tudorel Toader, după ce Darius Vâlcov, consilierul condamnat la închisoare al Vioricai Dăncilă, descoperise în pragul casei sale un protocol între PG şi SRI, protocol care ar fi dispărut de la locul de muncă al Adinei Florea, aleasa lui Toader pentru şefia DNA.

Reacţia ministrului Justiţiei

„A nu se confunda protocoalele referitoare la infaptuirea justitiei, cu protocoalele din alte domenii! Spre exemplu, in calitate de Decan al Facultatii de Drept-Universitatea ” Al.I.Cuza” din Iasi, am semnat un protocol cu CSM, in baza caruia studentii fac practica de specialitate! In rest, verificam si comunicam!”, a declarat ministrul Tudorel Toader, pentru Mediafax.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

continuare… .

Sursa | Epoch Times Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *