Samsung promovează Note 9 cu mesaje trimise de pe iPhone

Ocazional, au loc gafe când vine vorba de promovarea unor branduri de telefoane mobile, iar acum e rândul Samsung să pățească asta.

Momente de acest fel nu sunt nici noi, însă din fericire sunt destul de rare. Din păcate, însă, tocmai raritatea lor le aduce atât de multă popularitate. De obicei, acestea se întâmplă cu sisteme de Android, însă acum e și rândul iOS să fie vedeta unei postări ”greșite” pe Twitter.

Cea mai nouă gafă de pe social media vine de pe contul de Twitter al celor de la Samsung Nigeria. În acest mesaj, era lăudată ”experiența cinematică” a Galaxy Note 9, însă mesajul a fost postat de pe un iPhone.

Evident, o greșeală a unui cont local de social media al Samsung nu echivalează cu eroarea care ar fi fost cauzată de o postare făcută de pe contul principal de Twitter al companiei. Nici măcar nu știm și nici nu vom ști care au fost circumstanțele în care a avut loc incidentul.

De asemenea, nici nu vom ști ce se întâmplă cu persoana care a făcut acest mesaj. Șansele sunt, însă, ca Samsung Nigeria să aibă acum un post liber pentru o persoană care să se ocupe de conturile de pe rețelele sociale ale companiei.

Nu e nici prima și nici ultima oară când se întâmplă asta. Chiar Samsung a mai fost implicată recent într-un astfel de scandal. O vedetă din Rusia, ambasador de brand pentru Samsung, a fost chemată la tribunal deoarece, în timp ce avea contract cu sud-coreenii pentru promovarea telefoanelor lor, folosea un iPhone X și se afișa cu el la televizor. Și Gal Gadot, ambasador de brand pentru Huawei, a fost prinsă că folosea un iPhone în locul telefonului pentru care era plătită să îl promoveze.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *