Şcoala Politică Ardeleană – încă o inițiativă a guvernului de la Budapesta pentru maghiarii din România

Şcoala Politică Ardeleană a început al doilea an de predare, cursurile fiind dedicate tinerilor maghiari activi în viaţa publică, anunță Hirado.hu. Pregătirea este organizată de Mathias Corvinus Collegium (MCC), în parteneriat cu UDMR şi organizaţiile de tineret reunite sub umbrela Conferinţei Tineretului Maghiar (Miért), cu sprijinul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, Fundaţiei pentru o Ungarie Civică şi a Fundaţiei Konrad Adenauer.

Secretarul de stat din cadrul Cancelariei premierului Ungariei, Balázs Orbán, a declarat la festivitatea de deschidere că politicile naţionale şi-au lărgit sensul şi includ, pe lângă chestiuni de drept comun privind cetăţenia şi dreptul la vot sau cultura şi politica culturală, şi probleme referitoare la economie.

Potrivit Hirado.hu, la prima serie de cursuri ale Şcolii Politice Ardelene participă 19 tineri sub 35 de ani, care au fost selectaţi dintre 60 de persoane înscrise. Cursurile se desfăşoară, în parte, online, dar programul prevede și cursuri la Cluj-Napoca, Budapesta şi Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *