Se circulă în condiții de iarnă. Nu mai sunt coloane de autovehicule pe Valea Prahovei

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (17:00), traficul rutier se desfăşoară normal pe DN1 Braşov – Bucureşti. Nu mai sunt coloane de autovehicule pe Valea Prahovei.

Traficul rutier s-a intensificat pe DN65 Slatina – Piteşti, pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Piteşti şi pe autostrada A1 Piteşti – Bucureşti. Pentru a nu fi implicaţi în accidente, le recomandăm conducătorilor auto să mărească dinstanţa în mers.

Ninge uşor în sudul şi sud-vestul ţării, autovehiculele rulează cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului, însă nu au fost semnalate probleme privind fluenţa circulaţiei rutiere pe drumurile naţionale. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.

Sursă: Stiri Live / Observatorul de Constanta

Nu mai sunt coloane de autovehicule pe Valea Prahovei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *