Se lanseaza prima moneda locala din Romania: Sibcoin

Autoritatile din Sibiu vor lansa Sibcoin, prima moneda locala din Romania, in pregatirea programului Sibiu Capitala Gastronomica Europeana din 2019.

Denumirea a fost propusa de Eugen Tintar.

„Eu zic ca i se poate spune simplu ‘Sibcoin’, avand deja un frate virtual, ‘Bitcoin’. Simplu si totusi rasunator, in acelasi timp reprezentativ”, si-a motivat sibianul propunerea.

Denumirea a fost aleasa in urma unui concurs de solutii, organizat online, la care s-au putut inscrie toti cei interesati. Au mai fost propuse denumiri ca „Sibian”, „Cibin”, „Cibinium”, „EuroSibanul”, „Oi” sau „Bulz”, facand referire la traditia oieritului din zona Marginimii Sibiului.

„Moneda locala circula intr-o zona geografica limitata si poate fi folosita doar in cadrul unei retele locale/regionale de organizatii. Nu inlocuieste moneda nationala, nu se afla in competitie cu aceasta si nu este tranzactionata in sistemul bancar, fiind o moneda complementara.

Moneda locala are drept scop incurajarea schimburilor locale si constructia de retele locale/regionale de productie si comert. Moneda locala nu pune in niciun fel in discutie folosirea monedei nationale oficiale, emisa de Banca Nationala si garantata de Stat sau Uniunea Europeana, in cazul Euro”, au transmis reprezentantii Consortiului Sibiu Regiune Gastronomica Europeana 2019.

Potrivit acestora, exista aproximativ 300 de monede locale in lume, fiind listate in Complementary Currency Resource Center (o baza de date mondiala pentru monedele locale sau regionale).

Sibcoin va fi lansat la Bucuresti, pe data de 21 noiembrie 2018, in cadrul unui eveniment la care vor participa reprezentanti ai corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, reprezentanti ai autoritatilor publice locale din Romani si persoane din industria HoReCa.

Consortiul Sibiu Regiune Gastronomica Europeana 2019 este format din Consiliul Judetean Sibiu, Primaria Municipiului Sibiu, Primaria Municipiului Medias, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Sibiu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu si Asociatia Judeteana de Turism Sibiu.

Sibiul a primit, in ianuarie 2017, la Atena, titlul oficial de Regiune Gastronomica Europeana in 2019, titulatura pe care o va imparti cu Regiunea Egeea de Sud (Grecia) . Dosarul de candidatura al Sibiului a fost depus in iunie 2016, iar in perioada 2017 – 2019 bugetul estimat al programului a fost estimat la peste opt milioane de euro.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

continuare… .

Sursa | Ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *