Secretarul Primăriei Slătioara îşi umflă muşchii în cazul în care este acuzat de abuz în serviciu

Secretarul Primăriei Slătioara tratează cu aroganţă maximă solicitările Prefecturii Olt într-un caz în care garantul legalităţii în primărie este acuzat de abuz în serviciu. Gheorghe Mihai îi dă cu flit însuşi prefectului Silviu Neacşu, dar şi subprefectului Emanuel Oproiu, care au cerut, oficial, primăriei să repare o „greşeală” menţinută în mod intenţionat în scriptele oficiale ale instituţiei. „Greşeala” nedreptăţeşte un cetăţean pe care secretarul nu-l are la inimă şi care face tot posibilul ca omul să nu poată intra în posesia unei părţi dintr-o moştenire a familiei, totul în avantajul unei alte persoane. 

Deşi interesul oricărui funcţionar public, cu atât mai mult al unui secretar de primărie, ar trebui să fie domnia legii, în Primăria Slătioara legea este un soi de Cenuşăreasă. Cazul în care secretarul Gheorghe Mihai este acuzat de neglijenţă şi abuz în serviciu, prezentat de Gazeta Nouă în urmă cu o lună şi jumătate, este departe de a se stinge pentru că funcţionarul public face tot ceea ce îi stă în putinţă să nu dea satisfacţie unui om pe care, deşi nu i-a făcut nici un rău şi deşi are dreptate, nu îl are el la inimă. Asta chiar dacă încalcă legea – semn că la mijloc ar putea fi un interes suspect, mai ales că întreaga poveste favorizează pe altcineva. Şi chiar dacă Prefectura Olt a cerut imperativ primăriei să repună legea în cadrele ei fireşti în această speţă.

Reamintim că, în urmă cu peste doi ani, secretarul localităţii Slătioara elibera o sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale în cazul unei familii din comună, familia Diaconu, precum şi un certificat de atestare, documente în care se arăta, reflectând informaţii din Registrul Agricol, că familia deţine, în extravilanul localităţii, 1.347 mp de teren arabil şi 1.250 mp de pădure. Datele sunt eronate, însă, fiind vorba, de fapt, de un teren arabil de 2.549,32 mp, aşa cum reiese din datele existente la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, şi de o cotă de 1/3 dintr-o suprafaţă totală de 2.500 mp de pădure. Cerând explicaţii în legătură cu aceste inadvertenţe, unul dintre membrii familiei, Paul Diaconu, care a depus documentele cu pricina la Judecătoria Slatina în cadrul unui dosar de partaj succesoral, a primit un răspuns oficial al primăriei în care instituţia recunoaşte, negru pe alb, că în Registrul Agricol s-au strecurat greşeli. Cu toate că, în aceeaşi adresă, semnată de primarul comunei, Savu Ciocârlan, şi de secretarul Gheorghe Mihai, se arată negru pe alb că „se impune rectificarea menţiunilor din Registrul”, situaţia persistă şi astăzi. Lucru extrem de grav pentru că situaţia a generat consecinţe juridice în defavoarea lui Paul Diaconu, aflat în proces de partaj succesoral cu mama şi fratele său pentru împărţirea bunurilor rămase de la tatăl său, decedat. Printre bunurile de care este îndepărtat omul se numără şi partea sa de pădure, „graţie” erorii din Registrul Agricol.

Documentul în care secretarul comunei Slătioara confundă legea şi părerile personale

 

Contre cu prefectul judeţului

În urma publicării unui articol pe această temă în Gazeta Nouă şi a unor sesizări depuse la mai multe instituţii publice, Prefectura Olt a cerut Primăriei Slătioara toată corespondenţa purtată de instituţie cu petentul pe marginea acestui caz, motivul pentru care secretarul comunei refuză să facă rectificările privind erorile evidenţiate în Registrul Agricol şi o notă informativă cu punctul de vedere al primăriei în legătură cu solicitările petentului. Ei bine, umflându-şi muşchii şi zburlindu-se la conducerea prefecturii, secretarul a transmis, mascându-şi identitatea cu semnătura primarului, câteva răspunsuri care ţin de noaptea minţii: el refuză să rectifice erorile din Registrul Agricol pentru că cei doi fraţi se află în litigiu, pentru că petentul, Paul Diaconu, a avut o conduită care l-a supărat pe el, dar şi pentru că acesta s-a plâns organelor de cercetare penală, formulând acuzaţii la adresa sa. Din răspuns nu lipsesc alte subiectivisme care nu au legătură nici cu litera, nici cu spiritul legii, unele lucruri având drept rădăcină doar „opinia noastră” – adică părerea primarului localităţii, Savu Ciocârlan, şi a secretarului. Nu ştim dacă aceste răspunsuri i-au distrat sau i-au revoltat pe cei de la prefectură. Cert este că prefectul Silviu Neacşu şi subprefectul Emanuel Oproiu, trecând peste copilăriile secretarului, i-au cerut primarului comunei să procedeze imediat la îndreptarea situaţiei. „Analizând situaţia de fapt prezentată de petent şi documentaţia înaintată de Primăria Slătioara cu adresa nr. 4364/07.10.2015, vă solicităm ca, în baza art. 5 din HG nr. 890/2005, să convocaţi urgent Comisia locală de fond funciar în vederea consultării şi verificării cu celeritate a susţinerilor petentului şi să identificaţi măsurile care se impun pentru respectarea legalităţii. Considerăm ca este oportun ca la şedinţa comisiei să fie invitat şi petentul Diaconu Paul pentru lămurirea tuturor aspectelor legate de înscrierile eronate din Registrul Agricol”, se arată într-un document transmis de prefectură Primăriei Slătioara. Instituţia Prefectului le mai cere reprezentanţilor primăriei, în acelaşi document, ca, în prima şedinţă a consiliului local, să prezinte „analiza stadiului de înscriere a datelor în Registrul Agricol şi, prin hotărâre, veţi stabili măsuri pentru eficientizarea activităţii de înscriere, compltare şi modificare a Registrului Agricol”. Ei bine, în dispreţul legii şi al documentelor transmise de prefectură, nimic din toate acestea nu s-a petrecut. În loc să dea curs solicitărilor prefectului şi subprefectului de judeţ, secretarul a chemat o rudă a petentului, Florin Diaconu, care ar fi fost îndemnat să-şi amintească ceva din trecutul îndepărtat al familiei, ceva neconform cu adevărul. Lucrurile se împut, aşadar, şi pe linie penală.

Riscuri

Luat la ochi, în baza plângerilor depuse de petent, de organele de cercetare penală, secretarul din Slătioara va trebui acum să dea explicaţii şi în Comisia de Disciplină de pe lângă Prefectura Olt, unde Paul Diaconu a depus, de asemenea, o plângere. Potrivit Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, „încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinara a acestora”. Sancţionarea discipinară poate ajunge până la destituirea din funcţia publică, potrivit art. 77, aliniatul 3, litera e din acelaşi act normativ.

 

Cititi in continuare articole de la Sursa/Olt-Alert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *