Smoky, micuţa eroină Yorkshire din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Deşi au trecut mulţi ani de la evenimentele teribile din timpul celui de-al doilea război mondial, încă mai suntem impresionaţi de poveştile despre salvări ieşite din comun, eroi şi eroine care i-au ajutat pe cei implicaţi în acel conflict teribil.

Ajutorul dat de câinii instruiţi în salvarea persoanelor este ceva obişnuit astăzi, dar în acei ani, în conflictele dintr-un război era ceva neobişnuit.

Povestea lui Smoky, un câine mic de rasă Yorkshire Terrier, este foarte diferită de cea pe care o cunoaştem astăzi despre câinii instruiţi, deoarece cântărea doar ceva mai puţin de 2 kilograme, aşa cum apare pe site-ul web Câini cu Istorie.

(Bill Wynne)

Micuţul câine a fost cumpărat în 1944 de către Bill Wynne – născut în Ohio -, comandantul Corpului Aerian al Armatei Statelor Unite, în timpul unei misiuni în Noua Guinee. Un partener de tranşee o găsise abandonată şi subnutrită şi intenţiona să o vândă.

Smoky a învăţat rapid instrucţiunile lui Wynne şi, într-un timp scurt, a devenit un companion eficient pe câmpul de luptă, potrivit publicaţiei Huffpost.

Momentul său de glorie a avut loc când atacurile germanilor au afectat comunicarea, iar comandanţii americani aveau nevoie urgentă să transporte liniile telefonice printr-o ţeavă subterană lungă 70 metri şi de numai 20 de centimetri diametru.

Având în vedere dificultatea de a face acest lucru în mod convenţional – folosind persoane care săpau şanţul şi cablau – au luat decizia de a-l trimite pe Smoky. Astfel, câinele a trecut prin ţeavă cu o frânghie legată în jurul gâtului de care erau ataşate cablurile, în timp ce Bill îl chema la capătul opus.

(Bill Wynne)

Câinele a ajuns de cealaltă parte a tubului şi comunicarea a fost stabilită, astfel încât ei i-a fost atribuită salvarea vieţii a 250 de bărbaţi şi 40 de avioane în acea zi.

Dar activitatea ei pe câmpul de luptă nu s-a terminat aici, ci a fost de mare ajutor pentru soldaţii răniţi, find unul dintre primii câini de terapie.

Când Wynne a contractat febră dengue şi a fost trimis la spital, după câteva zile prietenii lui l-au dus pe Smoky să-l vadă. Asistentele medicale, încântate de mascotă şi de povestea prin care ea a salvat oameni, l-au rugat pe Wynne să o ducă să viziteze alţi pacienţi.

(Bill Wynne)

Pe parcursul celor cinci zile în care s-a aflat în spital, dormea cu Wynne, iar dimineaţa vizita pacienţi, astfel încât s-a putut observa efectul puternic pe care câinele îl exercita asupra oamenilor datorită prezenţei şi personalităţii sale. Într-un timp scurt, micuţa Yorkshire a devenit faimoasă şi a primit invitaţii să ajute şi pacienţii de la alte spitale.

Acesta este modul în care a început şi apoi s-a răspândit tratamentul pacienţilor cu câini terapeuţi. Mulţi proprietari şi-au oferit voluntar câinii pentru a servi forţele americane care se luptau peste hotare; se estimează că au fost donaţi aproximativ 700 de câini la sfârşitul anilor 1940.

După război, Smoky şi Wynne au continuat să viziteze pacienţi în spitale, pentru a ajuta la recuperarea totală a soldaţilor. Micuţa Yorkshire s-a retras în 1955. A murit în 1957 la vârsta de 14 ani.

Cu toate acestea, 48 de ani mai târziu i-a fost ridicată o statuie în Cleveland, Ohio, fiind imortalizată pentru ca oamenii să-şi amintească eforturile ei eroice atât pe câmpul de luptă, cât şi în spitale.

(Wikipedia.org)

Surse şi imagini:

https://en.wikipedia.org/wiki/Smoky_(dog)

http://news.nationalgeographic.com/news/2014/05/140520-dogs-war-canines-soldiers-military-healing-yorkshire-terrier-smoky/

http://www.huffingtonpost.com/2013/10/17/smoky-the-yorkshire-terrier_n_4110586.html

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *