„Ștafeta Veteranilor” se desfășoară, luni, pe traseul Slatina – Râmnicu Vâlcea/ FOTO

În contextul sărbătoririi la 25 octombrie a Zilei Armatei României, Asociatia Voluntarilor Invictus organizează „Ștafeta Veteranilor”, un eveniment susţinut de Ministerul Apărării Naţionale și Casa Regală a României și care, luni, se va desfășura pe traseul Slatina – Râmnicu Vâlcea.     

Invictus este un proiect de voluntariat care unește mediul militar cu cel civil, un grup de oameni capabili să facă diferența, să schimbe, să motiveze și să inspire. Evenimentul, aflat la cea de-a V-a ediție şi al cărui scop este să promoveze valorile naționale și respectul față de veteranii și eroii României de ieri și de astăzi, se va desfășura în perioada 08 – 25 octombrie 2018. Traseele de alergare sunt grupate pe trei direcții, pornind din Timișoara, București și Tulcea către Carei. Traseele sunt parcurse în etape zilnice, calculate astfel încât să se întâlnească la Carei pe 25 octombrie, ziua în care a fost eliberată ultima localitate de sub ocupație străină.

„Astăzi, Ștafeta Veteranilor Invictus continuă pe traseul albastru pe tronsonul Slatina – Rm. Vâlcea. Cei 85 km vor fi parcurși în alergare în aproximativ 9 ore”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Olt.

Fiecare traseu este calculat astfel încât toate cele trei traseele să se întâlnească pe data de 25 octombrie la Carei.

Citeste in continuare mai multe articole de la Sursa/Olt Alert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *