Sute de locuri de muncă pentru tineri absolvenți, la Slatina și Caracal/ Când vor fi puse la dispoziție posturile vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt organizează  vineri, 19 octombrie, începând cu ora 9.00, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți.

Evenimentul va fi organizat la Slatina și Caracal. La Slatina, întâlnirea dintre angajatori și tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă va avea loc în holul Casei de Cultură a Sindicatelor, iar la Caracal – în sediul Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă (str. Nicolae Titulescu, nr.29).

„Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt a demarat acțiunea de contactare a agenților economici în vederea depistării unui număr cât mai mare de locuri de muncă vacanțe, din diverse domenii de activitate, care să fie oferite participanților la bursă”, a declarat directorul AJOFM Olt, Constantin Câtu.

Până la această dată au fost contactați 53 de agenți economici, dintre care 17 și-au anunțat participarea cu un număr de 260 locuri de muncă vacanțe, în următoarele meserii: economist, inginer drumuri, inginer, inginer piscicol,asistent manager, patiser, operator confecționer, confecționer asamblor articole din textile, ambalator manual, lăcătuș mecanic, sudor, instalator, zidar rosar, muncitor necalificat.

Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacanțe și sunt interesați să participe la această acțiune pot depune situația privind locurile de muncă vacanțe la sediul instituției organizatoare din Slatina, str. Prelungirea Crișan, nr.2 sau o pot transmite atât pe adresa de e-mail a instituției: ajofm@ot.anofm.ro, cât și prin fax (0249/432276).

Citeste in continuare mai multe articole de la Sursa/Olt Alert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *