Tudorel Toader: Comisia de la Veneţia, de acord cu OUG pe legile Justiţiei. CSM va primi joi draftul

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri că a agreat de comun acord cu membrii Comisiei de la Veneţia adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să preia recomandări ale Comisiei cu privire la legile Justiţiei.

„Am avut eu astăzi, la orele 14.00, o întrevedere cu conducerea Comisiei de la Veneţia, o întrevedere pe care o apreciez ca fiind foarte bună. (…) Am agreat de comun acord, dânşii au exprimat, să nu zicem acordul, că nu le-am cerut aprobarea, agrementul pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în sensul celor discutate. Mai mult, chiar vreau să vă spun, la plecare, era cred 15,30 ora de acolo, 16,30 ora de aici, le-am spus: ‘domnule, eu mă exprim public cu privire la ceea ce am discutat, ordonanţa de urgenţă, necesitatea ei, justificarea ei, soluţiile pe care le-am discutat una, două, trei, şapte, pe care le promovăm mâine, privind draftul de ordonanţă preavizare la CSM şi la începutul săptămânii următoare sigur voi face apel la CSM să dea un aviz cât se poate de repede, ca la începutul săptămânii viitoare să poată – început înseamnă luni, marţi, miercuri – să fie adoptată ordonanţa de urgenţă'”, a spus Toader, citat de Agerpres, într-o intervenţie la Realitatea TV.

Tudorel Toader a mai precizat că nicio lege nu e perfectă şi că există anumite recomandări din partea Comisiei de la Veneţia în avizul pe care l-a formulat, cu privire la îmbunătăţirea legilor Justiţiei.

„E adevărat că avizul acesta interimar nu a fost făcut nici azi, nici ieri, dar înainte de aplicare şi producerea efectelor, sigur că trebuie să căutăm soluţiile cele mai bune de eliminare a neconcordanţelor şi a eventualelor consecinţe negative. Eu, personal, am mers la Comisie cu mai multe posibile soluţii legislative prin care să fie preluate o parte dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, posibile soluţii legislative prin care să evităm anumite disfuncţionalităţi ce ar putea surveni în sistemul judiciar”, a afirmat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a mai susţinut că a avut şapte propuneri şi toate au fost agreate, ba chiar considerate ca bine-venite şi necesare pentru evitarea unor disfuncţionalităţi însă a refuzat să dea mai multe amănunte despre aceste propuneri, deoarece nu ar vrea să pună membrii CSM în situaţia „de a afla de la televizor ceea ce vor primi mâine”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

continuare… .

Sursa | Epoch Times Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *