Universitatea din New York va oferi gratuit costisitoarea carieră medicală tuturor studenţilor săi

Costul mediu anual pentru a studia Medicina într-un centru de educaţie privat din Statele Unite este de 59.605 dolari, doar pentru taxele academice. De acum însă, unii dintre studenţii actuali şi viitori de la Universitatea din New York (N.Y.U.) vor putea studia absolut gratuit.

Anunţul a fost făcut vineri 17 august, de această instituţie care şi-a anunţat decizia de a acorda burse tuturor studenţilor săi de la Medicină, indiferent de meritele sau de statutul lor socio-economic.

Măsura va însemna pentru fiecare student economii de până la 55.000 dolari pe an, ceea ce reprezintă suma pentru taxele şi plăţile de şcolarizare efectuate până acum.

Prin această decizie, N.Y.U. devine singura, din cele zece cele mai bune şcoli de Medicină din Statele Unite, care va oferi această carieră complet gratuit.

Dar cum va putea acest centru de studii să acorde burse tuturor studenţilor într-o carieră atât de scumpă?

N.Y.U. a decis să creeze un fond cu donaţii, cu care speră să finanţeze aceste costuri în mod permanent.

Conform calculelor efectuate, ar avea nevoie de aproximativ 600 milioane dolari, din care au fost colectate deja peste 450 milioane dolari, cu ajutorul a mai mult de 2.500 de donatori.

Pe termen imediat, de măsură vor beneficia 93 de studenţi din primul an (există alţi 9 studenţi care sunt deja acoperiţi prin alte programe), dar şi restul de 350 elevi care se află la sfârşitul anilor de studii.

Elevii trebuie totuşi să-şi asume în continuare alte costuri asociate cu viaţa într-un oraş precum New York, inclusiv locuinţe, alimente, transport etc.

Şcoala de Medicină N.Y.U. şi-a anunţat decizia săptămâna aceasta, în mod neaşteptat, în timpul unei ceremonii numită White Coat Ceremony, atunci când elevii noi primesc halatul alb, la începutul primului an de carieră.

Universitatea din New York a luat această măsură motivată de îngrijorarea cu privire la efectul pe care îl prezintă costurile educaţionale ridicate asupra profesiei de medic.

„Această decizie recunoaşte un imperativ moral care trebuie abordat, în măsura în care instituţiile fac ca tinerii care aspiră să fie medici să acumuleze datorii foarte mari”, a declarat Dr. Robert I. Grossman, decan al Şcolii de Medicină N.Y.U.

Potrivit Asociaţiei Americane a Colegiilor Medicale (AAMC), 75% dintre absolvenţii din 2017 ai acestei specializări au datorii legate de studiile lor. Nivelul mediu al acestor creanţe este de 202.000 dolari, dar 21% dintre proaspeţii medici au datorii care depăşesc 300.000 dolari.

Datoria exorbitantă a studentului transformă profesia medicală într-un mod care afectează negativ îngrijirile medicale.

„Împovăraţi cu împrumuturi impresionante studenţeşti, mulţi absolvenţi de şcoli medicale aleg specialităţi cu salarii mai mari, ceea ce îndepărtează talentele de domeniile mai puţin profitabile, cum ar fi asistenţa medicală primară, pediatrie şi obstetrică-ginecologie”, a declarat N.Y.U. într-un comunicat de presă preluat de BBC.

„Mai mult decât atât, barierele financiare descurajează mulţi studenţi care promit să ia în considerare posibilitatea de a studia medicina, din cauza temerilor legate de costurile asociate cu aceste studii”, se explică în comunicat.

„Credem că luând această iniţiativă a educaţiei gratuite am făcut un pas necesar şi raţional pentru a-i instrui pe medicii cei mai talentaţi şi este piatra de hotar în efortul Şcolii de Medicină N.Y.U. de a transforma educaţia în acest domeniu fără să-i împovărăm [pe studenţi] cu datorii copleşitoare”, a spus Grossman.

„Sperăm că multe alte şcoli de Medicină vor decide curând să ni se alăture pe această cale”, a adăugat el.

Rămâne de văzut dacă, într-adevăr, exemplul său va fi urmat.

Mai multe informaţii: Surprise Gift: Free Tuition for All N.Y.U. Medical Students, NYU’s medical school just eliminated tuition: What you need to know

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *