Urmeaza Romania. Parlamentul European a votat pentru activarea „optiunii nucleare” in cazul Ungariei

Parlamentul European a decis, in votul de miercuri, sa dea unda verde procedurii pentru activarea Articolului 7 in cazul Ungariei. Ungaria este a doua tara impotriva careia se ia aceasta masura, dupa Polonia, in cazul acesteia procedura fiind lansata de Comisia Europeana.

Votul pentru Budapesta a fost de 448 voturi favorabile, 197 voturi contra si 48 de abtineri.

Raportul Sargentini mentioneaza politicile duse de Guvernul Orban fata de ONG-uri, calusul pus libertatii de exprimare a presei, situatia de la Universitatea Central-Europeana din Budapesta, dar si clientelismul politic, mentioneaza ziare.com.

Totodata, raportul mentioneaza sincopele din legislatia electorala.

Viktor Orban a raspuns in termeni raspicati Parlamentului European: „este o ofensa nu pentru un guvern, ci pentru o tara care a luptat cu Armata Rosie, care a aparat libertatea si care si-a asumat rolul de gardian al Europei”, a fost replica liderului maghiar, care a tinut un discurs, marti, in plenara de la Strasbourg.

In octombrie, e randul Romaniei sa fie pe agenda Parlamentului European. La inceputul lunii octombrie, starea democratiei romanesti va fi pe agenda europeana, in urma protestului din 10 august si a reprimarii violente a acestuia.

Statul de drept este un concept-cheie al Uniunii Europene, definit chiar in Tratatul privind Uniunea Europeana, in cel de-al doilea articol. O incalcare a valorilor UE justifica, astfel, o reactie la nivelul UE – reactie prevazuta de procedura de la Articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeana.

Aceasta presupune doua mecanisme – masuri preventive, daca exista un risc evident de incalcare a valorilor UE, si sanctiuni, daca s-a produs deja o astfel de incalcare.

Posibilele sanctiuni impotriva tarii UE in cauza nu sunt clar definite in tratatele UE, dar ar putea include suspendarea drepturilor de vot in Consiliul European.

In ambele mecanisme, se arata intr-o informare a Parlamentului European, decizia finala trebuie sa fie luata de reprezentantii statelor membre in cadrul Consiliului, dar pragurile pentru a ajunge la o decizie sunt diferite. In cadrul mecanismului de prevenire, decizia in Consiliu necesita o majoritate de patru cincimi din statele membre, in timp ce determinarea existentei unei incalcari necesita unanimitate intre sefii de state si de guverne ai UE.

Statul membru in cauza nu participa la vot. Pentru a fi adoptata, propunerea trebuie sa primeasca sprijinul majoritatii absolute a deputatilor europeni, adica 376 de voturi pentru, si a doua treimi din deputatii europeni care participa la vot.

Mai mult despre: ,

loading…

Comentarii:

continuare… .
Sursa | Aktual24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *