USR organizează la Brașov dezbaterea finală a candidaților înscriși în cursa internă pentru alegerile europarlamentare

Uniunea Salvați România va organiza dezbaterea finală a candidaților înscriși în cursa internă pentru alegerile europarlamentare pe data 17 noiembrie, la Brașov, Sala Patria (Bulevardul 15 Noiembrie, nr. 50A).

La dezbaterea finală vor participa peste 45 de candidați: Nicolae Ștefănuță, Cristian Dragnea, Adrian Niță, Oana Maria Georgescu, Traian Niță, Vlad Botoș, Florin Andrei, Mircea Pereș, Sebastian Cernic, Ruxandra Diaconu, Mihai Forlafu, George Țăranu, Cristian Ghinea, Lavinia Andrei, Adriana Cristian, Camelia Crișan, Miroslav Tascu Stavre, Alexandru Glod, George Boroda, Radu Ghelmez, Violeta Chiriloaie, Elena Uram, Laurențiu Dumitru, Mihnea Ștefan Mihai, Alin Popovici, Radu Mihaiu, Bogdan Ionuț Ghica, Anda Maria Simoc, Claudia Postelnicescu, Iulian Lorincz, Aurora Tănescu, Gabriel Rău, Mihai Constantin, Oana Iacob, Octavian Alexandru Berceanu, Andrei Macsut, Teodora Stoian, Marius Aurelian Rus, Ioana Laura Cucoș, Veronica Enușcă, Clotilde Armand, Dorin Ionuț Vintilă, Sorin Radu Pavel, Claudiu Dumitriu, Florin Alexandru Belgun, Cătălin Ionuț Stancu, Alin Popovici, Cristina Iurișniți, Virgil Petrea.

Formatul dezbaterii va permite fiecărui candidat să se prezinte și să răspundă la două întrebări adresate de personalități, scriitori, cântăreți, actori, influenceri, lideri de opinie din România. Evenimentul va începe la ora 10:00 și se va încheia la 16:30, iar intrarea este liberă pentru public, în limita locurilor disponibile. Toți cei interesați trebuie să trimită un email pentru participare la adresa brasov@usr.ro.

La dezbatere va fi prezent și președintele USR Dan Barna care va ține un discurs în deschidere.

Campania internă din USR a început pe data de 1 octombrie și până în prezent au avut loc dezbateri în toate orașele mari din țară, unde cei peste 80 de candidați au vorbit despre competențele profesionale și planurile lor pentru Parlamentul European.

USR își va alege candidații printr-un proces de tip “primaries”, adică prin votul tuturor celor peste 6.000 de membri, iar votarea se va face printr-un sistem electronic, on-line și verificabil. Sistemul de vot a fost deja testat o dată când toți membrii USR au votat 7 muzicieni internaționali favoriți.

Procesul de votare va începe pe 22 noiembrie 2018, la ora 12:00 și se va încheia în data de 29 noiembrie 2018, la ora 12:00. USR și-a propus să să aibă o competiție reală pentru a evidenția competența și calitatea profesională a tuturor celor care vor reprezenta partidul la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *