USR și PNL au depus o moțiune simplă împotriva Ministrului Transporturilor

Uniunea Salvați România și Partidul Național Liberal au depus, astăzi, la Senat moțiunea simplă “România sub orânduirea PSD, ruşinea Europei la infrastructura de transport”, împotriva Ministrului Transporturilor Lucian Șova.

USR consideră că actuala stare în care se află rețeaua de cale ferată din România, calitatea șoselelor dar – mai ales – lipsa de viziune în privința dezvoltării infrastructurii de transport și inabilitatea de a propune proiecte concrete pentru a primi finanțare de la Uniunea Europeană constituie un pericol la adresa României și a românilor.

“Două poduri de cale ferată s-au prăbușit în această vară și este doar o minune că nu s-au pierdut vieți omenești. Două treimi dintre podurile de cale ferată rămase în picioare pot ceda oricând, aceasta fiind o informație oficială dată de Ministerul Transporturilor. Domnul Șova nu are nicio problemă cu asta, e fericit că suntem subdezvoltați, că nu avem autostrăzi – altfel, nu-i așa domnule Șova, ar crește salariile și ne-ar pleca investitorii. Aceasta este o politică a dezastrului și a subdezvoltării și pentru aceasta dl. Șova trebuie să fie demis”, spune Senatorul USR Allen Coliban.

Degradarea infrastructurii feroviare, scăderea vitezei de rulare a trenurilor, întârzierile de milioane de minute acumulate într-un an, au consecințe semnificative asupra scăderii eficienţei economice, ducând la creșterea costurilor economiei naționale și la creșterea poluării, datorită mutării traficului de mărfuri de pe calea ferată spre transportul rutier.

Uniunea Salvați România constată că singurul lucru cu care s-a remarcat Ministrului Transporturilor, domnul Lucian Șova, în timpul mandatului său a fost declarația halucinantă cum că dacă o să construim autostrăzi, o să plece multinaționalele.

Mandatul domnului Șova este o lungă listă de proiecte uitate, blocate sau care înaintează extrem de încet:

  – Proiectul autostrăzii Pitești-Sibiu: secțiunile 1 și 5 au fost scoase la licitație fără acord de mediu, asa că de aproape un an asteptăm să fie anunțat un câștigător; în acest moment, nici Guvernul și Ministerul Transporturilor nu pot da informații sigure privind calendarul autostrăzii, cea mai așteptată autostradă de șoferii români și de companii cu importanță strategică pentru economia românească;

  – Autostrada Târgu Mureş-Iaşi – o autostradă care ar fi asigurat trecerea Carpaţilor Orientali, o legătură vitală pentru economia Moldovei, abandonată de minister;

  – Coridorul european Sibiu-Nădlac – nu este nici acum finalizat în totalitate, la aproape un deceniu de la lansarea lucrărilor. Pentru sectorul de 9km cu tuneluri din zona Holdea nu e nici măcar licitația lansată;

   – Proiectul autostrăzii București-Brașov, sectorul Comarnic-Predeal – a fost anulat acordul de consultanță cu experții Băncii Mondiale și se încearcă a 4-a oară realizarea prin PPP;

   – A10 Sebeș – Turda loturile 1 și 2 au un progres foarte lent din cauza obstacolelor birocratice, dar și a incapacității CNAIR de a gestiona aceste contracte;  

– Viitoarea Autostradă A7 Buzău-Bacău-Paşcani, încă nu a fost semnat contractul pentru studiile de fezabilitat și proiectul tehnic, deși licitația este lansată din 2016;

  – Drumul expres Craiova-Piteşti, licitaţia se îndreaptă cu mare probabilitate spre anulare pe 2 tronsoane din cele 4 din cauza incompetenței CNAIR și a ministerului;

  – Centura Bucureştiului, care ar fi ajutat la fluidizarea traficului din Capitală, este încă un vis pentru toți șoferii, deși există finanțare europeană disponibilă.

În ceea ce privește abilitatea Ministrului Transporturilor de a atrage fonduri europene, cea mai grăitoare este declarația Comisarului European, Corina Crețu, care deplângea incapacitatea autorităților române de a propune proiecte mature în zona de infrastructură. Pentru toate acestea, Uniunea Salvați România consideră că dl Lucian Șova trebuie să plece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *