Vitamina B3: Rolul si Beneficiile Vitaminei B3, Administrare

Rolul si beneficiile vitaminei B3 pentru organism

Administrarea vitaminei B3

Vitamina B3 – informatii generale

Vitamina B3, cunoscuta sub denumirea de niacina, acid nicotinic dar si vitamina PP – Pellagra Preventer, contribuie la procesarea grasimilor din corp si sustie procesele genetice. Vitamina B3 este utilizata in tratarea afectiunilor cutanate – pellagra, dermatita, dar si in tratarea durerilor de cap, depresiilor, tulburarilor psihice, impotriva colesterolului crescut.

Ce este vitamina B3

Vitamina B3 este una dintre cele 8 vitamine hidrosolubile din complexul vitaminelor B. Aceasta este foarte importanta pentru sanatatea digestiva, a pielii dar si pentru sanatatea psihica. Totodata, niacina sustine functiile a peste 200 de enzime.

Proprietatile vitaminei B3

Vitamina B3 contine doua substante chimice importante: acidul nicotinic si nicotamida. Organismul metabolizeaza aceste substante si mai produce inca doua in acest timp – NAD (n.r. nicotinamida adenin dinucleotida) si NADP (n.r. nicotinamida adenin dinucleotida fosfat). Acestea, la randul lor, sunt importante pentru reglarea metabolismului, precum si pentru o serie de reactii chimice din organism.

Hidrosolubilitatea

Vitamina B3 este o vitamina hidrosolubila, ceea ce inseamna ca e solubila in apa, deci organismul nu o poate depozita. Organismul nu poate produce pe cont propriu niacina. De aceea, este foarte important sa ii oferim acestuia aportul zilnic necesar de vitamina B3.

Rezistenta la caldura, aer si lumina

Vitamina B3 este una dintre vitaminele cu cea mai mare stabilitate. Aceasta este rezistenta la expunerea la caldura, lumina, aer, fiind totodata rezistenta si in mediu acid si alcalin.

Rolul si beneficiile vitaminei B3 pentru organism

Vitamina B3 este esentiala pentru buna functionare a organismului, sustinand o serie de procese metabolice si reactii chimice. La fel ca toate vitaminele din complexul B, principalul rol al acestei vitamine este acela de a transforma alimentele consumate in energie, prin stimularea activitatii enzimatice.

Rolul vitaminei B3 in procesarea grasimilor din organism

Niacina ajuta organismul sa proceseze grasimile din organism, transformandu-le in energie.

Diminuarea nivelului de colesterol

Vitamina B3 are abilitatea de a reduce nivelul de colesterol LDL, dar si pe cel de trigliceride din organism. Totodata, aceasta stimuleaza si cresterea nivelului de colesterol bun – HDL. De aceea, medicii prescriu adesea aceasta vitamina in tratamentul pentru reducerea colesterolului.

Reglarea nivelului de zahar in sange

Niacina are abilitatea de a regla nivelul de zahar din sange, fiind eficienta in reducerea riscului de prediabet ori diabet.

Rolul vitaminei B3 in regenerarea muschilor, nervilor, pielii si a ADN-ului

Niacina contribuie la multiplicarea celulara si la regenerarea ADN-ului. Aceasta vitamina este asadar implicata in procesul de regenerare musculara, a terminatiior nervoase, precum si a pielii.

Ameliorarea si accelerarea vindecarii unor afectiuni dermatologice

Niacina are efecte benefice si asupra pielii, fie ca este ingerata, fie ca este aplicata la nivel cutanat. Vitamina B3 are capacitatea de a vindeca sau macar ameliora afectiuni dermatologice precum acneea ori rozaceea.

Mai mult decat atat, niacina poate elimina zonele pigmentate de la nivel cutanat si totodata poate reconstrui bariera portectoare de la nivelul pielii. Si ridurile fine sunt estompate de niacina, care sporeste elasticitatea si fermitatea pielii.

Studiile facute recent in domeniu arata ca niacina poate avea efecte benefice asupra pacientilor cu cancer de piele. Concret, aceasta vitamina poate impiedica celulele sa devina maligne.

 

 

Imbunatatirea digestiei si ameliorarea durerilor ulceroase

Niacina contribuie la metabolizarea carbohidratilor, grasimilor si alcoolului, imbunatatind astfel digestia. Lipsa niacinei poate cauza disconfort abdominal si constipatie. Durerile ulceroase sunt si ele ameliorate de un aport marit de niacina.

Rolul vitaminei B3 in tratarea depresiilor si restabilirea echilibrului psihic

Depresia este o tulburare psihica ce se manifesta prin tristete accentuata, insomnii si probleme de concentrare. Vitamina B3 este folosita de unii pacienti pentru combaterea depresiei, insa nu exista inca studii care sa confirme eficienta aportului marit de niacina in combaterea depresiei. Este adevarat insa ca deficitul de vitamina B3 poate cauza depresie si instabilitate psihica, de aceea se considera ca aceasta vitamina poate fi folosita cu succes pentru restabilirea echilibrului psihic.

Ameliorarea migrenelor si starilor de ameteala

Niacina poate fi folosita si pentru ameliorarea migrenelor, aceasta fiind o vitamina care determina dilatarea si relaxarea vaselor de sange. Migrenele cauzeaza constrictia acestor vase, de aceea vitamina B3 poate combate durerile de cap. Niacina este importanta si pentru mentinerea claritatii mintale. Deficitul de niacina este asociat cu ceata mentala, de aceea aceasta vitamina poate fi folosita pentru sporirea capacitatilor mintale. Se fac inca studii pentru confirmarea acestor beneficii ale vitamine B3.

Ameliorarea starilor de insomnie

Niacina poate ameliora insomniile, prelungind somnul REM, adica somnul profund.

Ameliorarea convulsiilor

Vitamina B3 poate ameliora chiar si convulsiile. De aceea, persoanele care urmeaza un tratament pe baza de medicamente anticonvulsivante (n.r. antiepileptice) nu ar trebui sa ia suplimente cu B3.

Rolul vitaminei B3 in tratarea cataractei

Studiile arata ca un aport sanatos de niacina poate reduce riscul de cataracta. Pe de alta parte insa, daca aceasta afectiune oculara s-a instalat deja, vitamina B3 ii poate incetini evolutia.

Ameliorarea simptomelor afectiunilor osteoarticulare

Vitamina B3 retine calciul in oase, mentinand astfel sistemul osos puternic. Afectiunile osteoarticulare sunt ameliorate prin asigurarea aportului necesar de niacina.

Tratarea tulburarilor de gust si miros

Vitamina B3 combate respiratia urat mirositoare, care poate afecta gustul. Totodata, si mirosul este ascutit in urma consumului de niacina.

Vitamina B3 si tulburarile mintale

Vitamina B3 este adesea recomandata in tratamentul pentru anxietate, depresie ori tulburari bipolare. Asta pentru ca adesea deficitul de niacina este asociat cu asemenea tulburari mintale. Mai mult decat atat, niacina contribuie la formarea serotoninei, prin efectul pe care il are asupra triptofanului.

Administrarea vitaminei B3

Organismul nu are abilitatea de a produce, dar nici de a stoca vitamina B3, de aceea e important ca prin alimentatie sau suplimente sa oferim aportul necesar pentru a preveni deficitul. Intrucat excesul de vitamina B3 este eliminat prin urina, nu exista riscuri cu privire la aportul marit.

Surse de vitamina B3

Niacina poate ajunge in organism fie din sursele alimentare, fie sub forma de supliment pe baza de vitamina B3.

Alimente de origine vegetala ce contin vitamina B3

Printre alimentele de origine vegetala cu un continut ridicat de vitamina B3 se numara:

• semintele de dovleac

• arahidele

• fasolea

• migdalele

• ciupercile

Intrucat niacina se regaseste preponderent in alimente de origine animala, persoanele care adopta o dieta vegetariana trebuie sa se asigure ca ofera organismului doza zilnica necesara de vitamina B3. In acest sens, vegetarienii ar putea apela la suplimentele cu niacina.

Alimente de origine animala ce contin vitamina B3

Alimentele de origine animala au un continut bogat de vitamina B3. Printre sursele alimentare de origine animala care au o concentratie mare de niacina se numara si:

• ficatul (de curcan, de porc, de pui, de vita)

• carnea de pui

• carnea de curcan

• tonul • macroul

• sardinele in ulei

• ouale

• branza Cottage

• branza (gouda, mozzarela, telemea, brie)

• laptele

Suplimente alimentare cu vitamina B3

Niacina este indispensabila pentru buna functionare a organismului. Daca suferi de deficit de vitamina B3 ori de afectiuni care pot fi ameliorate prin marirea aportului de niacina, medicul va recomanda suplimentele alimentare. De pilda, persoanele care au colesterolul mare si sunt expuse riscului cardiovascular pot lua suplimente cu niacina pentru reducerea colesterolului. Niacina se gaseste atat sub forma de tablete si capsule, cat si sub forma de fiole de vitamina B3.

Manifestari ale carentei de vitamina B3

Carenta de vitamina B3 este destul de rara. Persoanele alcoolice au de-a face, in general, cu acest deficit, insa si adeptii unei diete vegetariene se afla in categoria cu risc crescut de deficit de niacina. Deficitul de niacina se mnaifesta printr-o serie de simptome fizice si psihice, insa pacientul si medicul acestuia trebuie sa fie foarte vigilent pentru a depista aceasta carenta.

Oboseala si slabiciunile musculare

Oboseala si slabiciunea musculara sunt cele mai frecvente manifestari ale lipsei de vitamina B3.

Reducerea apetitului si scaderea in greutate

Pierderea in greutate, asociata cu reducerea apetitului, pare de asemenea in urma instalarii deficitului de vitamina B3.

Problemele digestive

Deficitul de vitamina B3 poate cauza si probleme digestive. In cazuri grave, carenta de niacina poate determina aparitia bolii pelagra – afectiune care se manifesta prin dementa, diaree si dermatita. In cazuri avansate, pelagra poate fi fatala.

Starile depresive si de nervozitate

Toate vitaminele din complexul de vitamine B sunt asociate cu sanatatea psihica. Lipsa vitaminei B3 din organism poate avea ca efect secundar si instalarea unor stari depresive, precum si starea de nervozitate accentuata.

Afectiuni dermatologice

Pielea are si ea de suferit de pe urma deficitului de vitamina B3. Dermatita este, de pilda, favorizata de lipsa de niacina. Totodata, si aftele de la nivelul mucoasei bucale apar pe fondul aportului insuficient de vitamina B3.

Cauze ale deficitului de vitamina B3

Deficitul de vitamina B3 este destul de rar, asta pentru ca aceasta se regaseste intr-o serie de alimente la indemana. Sunt insa si factori care favorizeaza lipsa de vitamina B3. Acest deficit este identificat in urma unor analize de sange.

Consumul redus de proteine

Consumul redus de proteine animale, de pilda, poate cauza deficit de niacina. Asta pentru ca aceasta vitamina se regaseste, in general, in produsele de origine animala – carne, produse lactate, oua.

Stresul

Nu exista o dovada stiintifica a faptului ca stresul poate afecta nivelul de niacina din organism, insa unii specialisti au asemenea banuieli.

Traumele fizice

Traumele fizice sunt, uneori, asociate cu lipsa de vitamina B3. E nevoie insa de studii suplimentare pe aceasta tema.

Deficitul de vitamina B6 sau B12

Deficitul de vitamina B6/ vitamina B12 poate contribui la instalarea deficitului de niacina. Vitamina B6 este necesara pentru ca triptofanul sa fie transformat in vitamina B3, ceea ce inseamna ca daca vitamina B6 lipseste, triptofanul nu mai devine niacina. Pe de alta parte insa, lipsa vitaminei B12 din organism poate stimula eliminarea vitaminei B3 prin urina.

Afectiunile intestinale

Afectiunile intestinale pot fi si ele o cauza a instalarii deficitului de niacina. Asta pentru ca este afectata capacitatea organismului de a absorbi vitaminele din intestine. Colita ulcerativa, diareea cronica, boala Crohn si sindromul de colon iritabil sunt afectiuni care maresc riscul de deficit de vitamina B3.

Efectele supradozarii de vitamina B3

Doza zilnica recomandata de vitamina B3 difera in functie de varsta, sexul, precum si starea de sanatate a pacientului. Pentru adultii sanatosi, doza zilnica recomandata este de 14-16 miligrame de niacina pe zi.

Daca se depaseste cantitatea de 1-2 grame de niacina pe zi, vorbim deja despre supradoza. Supradoza poate avea o serie de efecte nedorite.

La inceperea curei cu vitamina B3, chiar daca nu se administreaza o supradoza, organismul poate manifesta o serie de reactii pana cand se obisnuieste cu niacina in doze mai mari. Cel mai frecvent simptom este bufeul, care apare dupa ingerarea primelor doze de niacina. Pentru evitarea acestui simptom, se poate lua suplimentul alimentar in timpul mesei ori cu o aspirina.

Reactii alergice

Reactiile alergice la nivel cutanat apar adesea din cauza supradozei de vitamina B3. Pielea poate capata o nuanta rosie si pot aparea si iritatiile cutanate.

Intoleranta la glucoza

Toleranta alterata la glucoza, specifica prediabetului, poate fi si o consecinta a administrarii unei doze prea mari de niacina.

Afectiuni hepatice

Complicatiile hepatice apar si ele pe fondul unei supradoze de niacina. Acesta este unul dintre riscurile la care se expune pacientul care isi trateaza colesterolul marit prin suplimente cu vitamina B3.

Doza zilnica recomandata de vitamina B3

Doza zilnica de vitamina B3 recomandata in functie de varsta: Copii: 2-16 miligrae/zi, in functie de varsta si de motivul pentru care este administrata Barbati: 16 mg/ zi Femei: 14 mg/ zi Femei insarcinate: 18 mg/ zi – acestea trebuie sa ia suplimente cu niacina numai la recomandarea medicului Femei care alapteaza: 17 mg/ zi – acestea trebuie sa ia suplimente cu niacina numai la recomandarea medicului Doza maxima admisa de niacina pentru un adult este de 35 mg/ zi.

Absorbtia, metabolizarea si eliminarea vitaminei B3 in organism

Dupa ingerare, vitamina B3 este absorbita in stomac, dar si in intestinul subtire. Dupa metabolizare, o parte din aceasta se transforma in acid nicotinic, dar si in nicotinamida. Vitamina B3 este hidrosolubila, ceea ce inseamna ca aceasta nu poate fi depozitata pentru utilizarea ulterioara. Excesul de vitamina B3 este asadar eliminat prin intermediul aparatului urinar.

Interactiunea vitaminei B3 cu alte vitamine si medicamente

Inainte de a lua suplimente cu vitamina B3, discuta cu medicul tau, mai ales daca urmezi un tratament pentru o afectiune cronica sau iei deja alte vitamine. Niacina poate interactiona cu medicamentele pentru diabet, cu anticoagulantele, antiepileptice, cu medicamentele hormonale pentru tiroida, cu unele antibiotice, precum si cu suplimentele pe baza de antioxidanti ori ginkgo biloba.

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

·       Studiul “The treatment of migraines and tension-type headaches with intravenous and oral niacin: a systematic review of the literature”, publicat pe www.ncbi.nlm.nih.gov, autori: Jonathan Prousky si Dugald Seely

·       Studiul “Niacin in the treatment of hyperlipidemias in light of new clinical trials: has niacin lost its place”, publicat pe www.ncbi.nlm.nih.gov, autori: Miroslav Zeman, Marek Vecka, Frantisek Perlik, Robert Hromadka, Eva Tvrzicka, Ales Zak

continuare… .

DOC.RO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *