”Vreau educație sexuală în școală și înainte de clasa a V-a. Vreau educație sexuală care să învețe copiii cum să recunoască un posibil prădător sexual” – doctorul Gabriel Diaconu

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a deschis pe contul său de Facebook o discuție despre introducerea disciplinei educație sexuală în școli înainte de clasa a cincea. ”Fac parte dintr-o generație care, ca și generațiile dinaintea ei, a ”descoperit” sexualitatea. Să descoperi sexualitatea, într-o bună măsură, e ca și aflarea focului. Pe cât e de fascinantă, misterioasă și seducătoare, pe atât e de – potențial – nocivă”, își începe medicul Gabriel Diaconu pledoaria.

Da, vreau educație sexuală în școală și înainte de clasa a V-a. Vreau educație sexuală care să învețe copiii cum să recunoască un posibil prădător sexual. Vreau educație sexuală care să le explice fetelor mai bine ce este aceea menstruație, și cum să aibă un comportament corect și igienic. O educație sexuală care să fie inclusivă, atât pentru băieți cât și pentru fete. Care să le explice tuturor ce înseamnă să spui ”nu” și în ce condiții să spui ”da”. Care să explice ce este acela prezervativ, ce este aceea profilaxie, dar și că avortul nu e un mijloc contraceptiv”, arată medicul Diaconu.

Postarea integrală a medicului Gabriel Diaconu:

E timpul să avem o discuție serioasă.

Fac parte dintr-o generație care, ca și generațiile dinaintea ei, a ”descoperit” sexualitatea. Să descoperi sexualitatea, într-o bună măsură, e ca și aflarea focului. Pe cât e de fascinantă, misterioasă și seducătoare, pe atât e de – potențial – nocivă. Pentru că, dincolo de instinctul plăcerii, și satisfacerea nevoii, nu ai cum să ai un alfabet al minimei morale alta decât cea doctrinară, de obicei represivă, pe care-ai primit-o în familie sau la biserică.

Ar fi o listă lungă și redundantă dacă aș înșira aici toate greșelile pe care le-am făcut de-a lungul vieții din acest punct de vedere. Și ar fi un atac de panică robust, consistent și repetat dacă aș insista pe posibilele ramificații ale greșelilor mele. Alți oameni, mai puțin feriți decât mine, au trăit cu consecințe, unele dintre ele dezastruoase pentru sănătatea lor, dar și a altora.

Să insiști că o bună soluție la sănătate sexuală e represia, anti-educația, cenzura extremă a informației la vârstă tânără e un stigmat al mediilor evuri, cu cât mai medii cu atât mai întunecate. Practica bisericească de-a amenința, intimida și coerciționa omul în privința propriei sexualități este multi-milenară deja, și nu s-a dovedit vreodată că a avut vreun minim efect, darămite unul benefic.

Ceea ce ne duce spre a doua preocupare bolnăvicioasă a unora care cunosc despre sex și sexualitate chiar mai puțin decât, să zicem, speciile botanice endemice ale Dobrogei.

A doua preocupare bolnăvicioasă este că să discuți cu copilul tău despre sex, sau să introduci educația sexuală în școli, invită la o practică sau repetiție, respectiv la aberație ori devianță.

Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Și nimic nu este mai pervers decât să întorci argumentul la 180 de grade. Practica și repetiția sexuală sunt constante ale dezvoltării normale ale omului. Aflarea focului e inevitabilă. Și cu, și fără cenzura, uneori violentă, a informației, copiii își vor explora propria sexualitate chiar și când nu știu că despre asta e vorba. Un secret bine păstrat, bine ascuns și considerat ”marea rușine” este că tocmai în acele zone cele mai pauper-reprezentate pe harta analfabetismului sexual, interacțiunea sexuală a minorilor prosperă. Interacțiunea sexuală a minorilor în schimb prosperă sălbatic, agresiv și face victime. Imaginația fertilă a preotului, a călugărului, a măicuței (uneori prea fertilă, din punctul meu de vedere) cum că amenințarea cu focul iadului în caz că te joci cu flama face vreo diferență vorbește de secolul ciudat, utopic în care trăiesc.

Nu există vârstă la care să începi educația sexuală a copilului tău.

Există limbaj. Există adaptarea acestui limbaj la nivelul de incepție în care se află copilul tău. Să-și cunoască trupul. Să recunoască ce înseamnă o atingere voită, sau răuvoitoare. Să cunoască reperele propriei anatomii și fiziologii, toate sunt lucruri care nu pot decât să-l ajute mai târziu.

Văd, citesc, aud lucruri de la părinți care uneori îmi opresc respirația între două bătăi ale inimii. Pe de o parte sunt atât de curioși, intruzivi și la limită patologici în controlul sexualității copilului lor. Pe de altă parte termenii pe care-i folosesc, dar și rigorile lor, reperele pe care le iau și informația pe care o posedă sunt oribil rudimentare. Aceștia sunt, de cele mai multe ori, oamenii care protestează față de introducerea educației sexuale în manual, față de lămurirea la clasă a acelor repere astfel încât…

Astfel încât copiii lor să nu dezvolte complexe de inferioritate, de inadecvare sau veritabile fobii sexuale. Pe care psihologii ori psihiatrii poate că în viitor ar ajunge să le trateze. Și care sunt 100% culpa rușinoasă a părinților.

Astfel încât copiii lor să nu contacteze boli cu transmitere sexuală, uneori în forme și cu localizare atipică, dar care boli – fiind considerate delictuale (bisericesc) – vor fi ascunse, astfel încât în mod inutil și gratuit se complică. Din nou, prin culpa rușinoasă a părinților.

Astfel încât agresiunea sexuală să fie prevenită, și agresor respectiv victimă deopotrivă să nu se afle vreodată în poziția asta. Violul, în foarte multe cazuri, este ocazionat de oportunitate dar are context în ignoranța educațională a făptuitorului și, trebuie spus, adeseori și a victimei.

Când văd cu câtă voluptate maladivă își afirmă Biserica Ortodoxă Română dominația asupra sexualității turmei de mioare, cu câtă siguranță emite edicte despre siguranța copiilor noștri și-a viitorului lor, mă bântuie o unică, și cred definitivă întrebare.

Unde e dovada eficienței Bisericii în vreunul din domeniile sexualității umane? Care e proba ei de proprietate asupra moralei când vine vorba de sarcini premature, complicații ale lor, dar și sănătatea ginecologică a femeii ori reproductivă a bărbatului? Unde e, mai departe, responsabilitatea reciprocă a Bisericii? Devreme ce își asumă un astfel de domeniu, și inevitabil eșuează, cum de nu e trasă niciodată la răspundere pentru parascoveniile pe care le vehiculează, cu urmări uneori tragice?

Da, vreau educație sexuală în școală și înainte de clasa a V-a.

Vreau educație sexuală care să învețe copiii cum să recunoască un posibil prădător sexual. Vreau educație sexuală care să le explice fetelor mai bine ce este aceea menstruație, și cum să aibă un comportament corect și igienic. O educație sexuală care să fie inclusivă, atât pentru băieți cât și pentru fete. Care să le explice tuturor ce înseamnă să spui ”nu” și în ce condiții să spui ”da”. Care să explice ce este acela prezervativ, ce este aceea profilaxie, dar și că avortul nu e un mijloc contraceptiv. Nu, nu cred că refuzul (lipsit de etică) al unor medici ”creștini” va influența rata avorturilor la cerere în România. Cred, în schimb, că dacă le explici copiilor cum se formează un copil încă de la stadiul de gamet le va da o idee mai bună despre ce înseamnă, de fapt, ontologia unei vieți.

Faptul că am învățat că Pământul e rotund nu ne-a invitat pe nimeni s-o luăm la fugă spre orizont până vedem că am ajuns de unde am plecat. Faptul că științele naturale invită la spălatul corect pe mâini nu știu să fi obligat vreun copil să mănânce baligă de cal.

În schimb pâcla încremenirii sub cupola perversă a religiei, cu toate reflexele ei bizare și poftele ei parafiliace, cu cuvântul, lucrul sau cu gândul, contribuie ca factor de risc la precaritatea în care se află România astăzi.

O lume în care femeilor le e frică de sarcină, nu vor să aibă copii. Sau unde încă ajung mame mult prea devreme.

O lume în care copilul adus în biserică încă e considerat impur, păgân și deci condamnat, asta dacă nu este ”salvat” prin taina botezului. Unde mama copilului e considerată impură dacă e la menstruație, deci și în secolul XXI este invitată afară din ”lăcaș” în baza unor credințe iraționale, bigote, și deci discriminatorii.

Dar o aidoma lume în care Biserica se dorește ”în centrul comunității”.

Deschideți ochii.

Generația mea, a celor ieșiți din întuneric, nu poate lăsa perpetuarea acelorași practici. Cât din ce v-au spus vouă părinții voștri despre sex și sexualitate a avut vreun sens, vreo noimă sau a avut vreo consecință pozitivă în viața voastră? Și cât ați aflat accidental, prea devreme sau prea târziu, cu urmări și suferințe perfect evitabile?

Și-apoi vorbim.”

FOTO: Facebook.com/Gabriel Diaconu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *