Wikipedia interzice Breitbart şi site-ul InfoWars al lui Alex Jones ca surse reale de informaţii

Editorii de la Wikipedia au votat pentru interzicerea utilizării site-ului de ştiri Breitbart ca o sursă de informaţii „din cauză că nu se poate avea încredere în el” şi a fost, de asemenea, interzisă citarea de informaţii de pe website-ul InfoWars al lui Alex Jones.

Editorii au afirmat că Breitbart şi InfoWars „nu ar trebui folosite vreodată ca referinţă pentru informaţii” şi au declarat că InfoWars este un website care promovează ştiri false şi teorii ale conspiraţiilor, a precizat website-ul Motherboard Vice.

„Avem aproximativ peste 2.500 de linkuri către Breitbart, multe dintre ele ca surse în articole”, a susţinut editorul care a propus interdicţia. „Cred că Breitbart nu este o sursă de încredere… Este părerea mea că ar trebui să nu folosim nimic de la Breitbart ca sursă [de ştiri], în afară de informaţii strict faptice şi necontroversate despre Breitbart în articolele legate de Breitbart şi oamenii săi”.

Propunerea a lansat un val de discuţii în rândul editorilor de pe Wikipedia, majoritatea considerând că Breitbart ar trebui să fie interzis, în afară de a fi folosit ca sursă pentru opinii atribuite sau comentarii pertinente. Astfel, Breitbart a fost „aspru criticat” şi nu va mai fi acceptat ca o sursă de informaţii pe paginile Wikipedia în limba engleză.

Editorii de la Wikipedia au dezbătut şi gradul de încredere prezentat de InfoWars şi au căzut de acord că site-ul de ştiri are şanse extrem de mici să fie citat în enciclopedia online ca sursă de informaţie, cu excepţia unor cazuri ieşite din comun. Wikipedia a clasificat InfoWars drept un „website care promovează teorii ale conspiraţiei şi ştiri false” şi o „sursă în care nu se poate avea încredere în general”. Astfel, Wikipedia a declarat că InfoWars nu ar trebui folosit nici ca o sursă secundară în articole.

Wikipedia nu şi-a folosit pumnul pentru a ataca doar surse de dreapta. Astfel, săptămâna trecută, editorii au votat în vederea interzicerii citării de informaţii de pe website-l Occupy Democrats, precizând că site-ul de activism progresist nu reprezintă o sursă de încredere pentru ştiri.

Nici Breitbart şi nici Alex Jones nu au comentat deciziile luate de Wikipedia. În plus, recent, InfoWars a fost interzis de pe o varietate de platforme de mass media socială, inclusiv Twitter, Facebook şi YouTube, din cauza aparentelor încălcări ale regulilor respectivelor platforme.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *