5 romani mor in accidente rutiere in fiecare zi. Cine e de vina – soferii sau drumurile?

Nu mai putin de 5 romani mor, in medie, in fiecare zi in accidente rutiere, potrivit informatiilor Comisiei Europene. Asta inseamna ca pe soselele din tara noasta – cele mai insangerate din intreaga Uniune Europeana – piere in fiecare an echivalentul a 1% din populatia Capitalei.

In timp ce autoritatile sustin ca soferii indisciplinati sunt principalii vinovati pentru acest carnagiu, reprezentantii societatii civile spun ca, de fapt, starea proasta a drumurilor este cea care ii baga pe romani in pamant inainte de vreme.

Cele mai periculoase sosele din Europa au fost, in 2017, cele din tara noastra, potrivit datelor Comisiei Europene. Mai exact, la noi si-au pierdut viata anul trecut, in accidente rutiere, 98 de oameni dintr-un milion. Au fost mai multi morti in astfel de evenimente decat oriunde in Europa si chiar mai multi decat se inregistrasera la noi, in 2016.

Aproape la fel de riscant e traficul si in Bulgaria, unde au murit in 2017 nu mai putin de 96 de locuitori dintr-un milion si in Croatia, unde se inregistrasera 80 de decese la fecare milion de cetateni.

La polul opus, numarul de suedezi care mor in accidente rutiere – 25 dintr-un milion – este de aproape patru ori mai mic decat al romanilor care isi gasesc sfarsitul in acest mod groaznic.

Aproape la fel ca in Suedia stau lucrurile si in Marea Britanie unde, potrivit Comisiei Europene, 27 de oameni dintr-un milion mor anual in incidente produse pe sosele.

In medie, 49 de cetateni ai UE dintr-un milion isi gasesc sfarsitul, anual, in trafic. In medie, in Romania lucrurile stau, deci, de doua ori mai rau decat in restul UE.

Am incercat sa aflam de la autoritati si de la reprezentantii societatii civile cum de s-a transformat traficul de la noi intr-un pariu cu moartea si cine e de vina. Parerile sunt impartite: autoritatile sustin ca 98% din vina o au soferii, in vreme ce ONG-urile sunt de parere ca pe umerii autoritatilor apasa cea mai mare parte a responsabilitatii pentru miile de tragedii petrecute anual in trafic.

Compania de Drumuri: Avem probleme si cu soselele. Dar lipsa de educatie e mai periculoasa

Purtatorul de cuvant al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Serbanescu, a declarat pentru Ziare.com ca principala cauza a numarului foarte ridicat de decese inregistrate pe soselele Romaniei este lipsa educatiei rutiere in randul romanilor. Starea proasta a unora dintre drumuri e, de asemenea, responsabila pentru producerea accidentelor, dar intr-o mai mica masura, a mai apreciat acesta.

“Viteza excesiva este principala vinovata. Apoi, faptul ca multi soferi nu se asigura la schimbarea sensului de mers si nu acorda prioritate e de remarcat, in cazul multor accidente. In plus, mai vorbim si despre faptul ca multi soferi consuma alcool inainte de a se urca la volan si multi folosesc telefonul mobil la volan. Si n-ar trebui sa neglijam nici faptul ca multe dintre masini sunt intr-o stare tehnica proasta si nu permit circulatia in conditii de siguranta. Iar scolile de soferi au partea lor de responsabilitate, din cauza ca ii invata pe cursanti doar manevrarea elementara a masinii, nu si conduita preventiva la volan. Si dupa parerea mea aceasta conduita e importanta.

Sigur, starea drumurilor n-ar trebui trecuta cu vederea cand vorbim despre producerea accidentelor. Din datele pe care le am eu, insa, doar 1.200 – 1.500 de kilometri din cei 17.000 de kilometri de drumuri din Romania au probleme cu gropile. Iar groapa cauzeaza un accident doar daca viteza masinii e prea mare sau starea ei tehnica e precara.

Probleme sunt pe alocuri la semnalizarea pe drumuri. Exista semafoare si indicatoare rutiere in copaci, spre exemplu. Pe acestea, nevazandu-le, soferii n-au nici posibilitatea sa le respecte. Merita spus si ca, spre deosebire de Germania, spre exemplu (unde anul trecut au murit in accidente rutiere doar 38 de oameni dintr-un milion, adica mai putin de jumatate fata de Romania – n.red.), la noi indicatoarele rutiere sunt mai rare si mai putin evidente, din cauza ca sunt colorate mai putin strident.

Dar daca ne dorim altele mai bune si mai eficiente, trebuie sa mai tinem cont de ceva: aceste lucruri costa. Cand folosesti vopsea de 20 de euro galonul obtii un rezultat. Cand, insa, folosesti din cea de 50 euro galonul, cu totul altul va fi rezultatul. Daca mergi la licitatii doar pe criteriul pretului cel mai scazut, degeaba te astepti la performantele celui care cheltuieste. Dar romanul nostru asta e: daca nu faci o treaba ca in strainatate, se supara. Pe de alta parte, daca vrei sa dai un ban in plus, sa faci mai bine, nu-i convine”, a spus Alin Serbanescu pentru Ziare.com.

Statistica nu arata decat in parte cat e de periculos traficul din Romania

Alexandru Vailvoi, fondatorul Asociatiei Romania fara gropi, nu impartaseste punctul de vedere al CNAIR. Dimpotriva, acesta spune ca tocmai lipsa de implicare a autoritatilor este cea care ne-a adus in situatia dramatica de astazi.

“Problema statisticii realizate de Comisia Europeana este ca prezinta doar in parte o realitate mult mai dura. Pe langa cei 5 romani care mor zilnic in accidente rutiere, alti 25 sunt raniti grav si raman cu sechele. Poate o sa vi se para cinic ce spun, dar acesti oameni care au norocul sa supravietuiasca sunt o cheltuiala destul de insemnata pentru bugetul de stat. Recuperarea lor nu e nici rapida, nici usoara, nici ieftina.

Sunt mai multe cauze care ne-au adus in aceasta situatie. E vorba atat despre incompententa autoritatilor, cat si de reaua lor vointa, in anumite cazuri. Degeaba cautam vinovati in alte parti, cand aceiasi oameni conduc sistemul de ani de zile. Se schimba intre ei in functii si tot nu fac nimic. Cine nu crede poate citi statistica. Acolo sunt rezultatele muncii autoritatilor: oamenii mor si sunt raniti cu miile, pe sosele noastre”, a apreciat Alexandru Vilvoi.

Acesta sustine ca, pe langa pierderea de vieti omenesti, lipsa sigurantei pe sosele va ajunge sa ne coste, in doar doi ani, si foarte multi bani.

“Sa ne reamintim de faptul ca, in 2007, aderand la UE, Romania si-a asumat sarcina de a reduce numarul de accidente mortale la jumatate (obiectiv care figureaza inca si Strategia Nationala de Siguranta Rutiera – n.red.).

Ei bine, CE spune ca cel putin din 2010 pana acum am reusit sa reducem numarul de victime cu doar 17%. Si nici macar acest rezultat modest nu e rodul masurilor pe care le-au luat autoritatile romane. In schimb, e simpla consecinta a faptului ca au plecat foarte multi romani din tara. Si, in mod logic, unde sunt mai putini oameni, scade si numarul de accidente. Dar migratia nu ne va rezolva problema. Ne-am angajat sa reducem numarul deceselor la jumatate, iar CE ne va cere socoteala pentru acea cifra, nu pentru cat am reusit sa facem din inertie.

Iar pentru nereusitele noastre am putea plati destul de scump. Spre exemplu, CE a estimat ca, in medie, moartea in accident rutier a unui cetatean european vaduveste bugetul UE de 1,97 milioane de euro. Si creste de la an la an. Nu e un pret pus pe viata unui om, ci o medie care tine cont de nivelul cheltuielilor si al contributiilor in toate cele 28 de state membre. Nu-i deloc greu sa ne dam seama ce sume astronomice am ajunge sa platim pentru sutele de decese care inca se petrec pe soselele noastre, cu toate ca ne-am angajat sa le prevenim….”, a apreciat Alexandru Vilvoi.

Cum s-ar putea evita 1.700 de accidente pe an

Fondatorul Asociatiei Romania fara gropi sustine ca, desi nu mai avem, la acest moment, nicio sansa sa ne respectam angajamentele luate in 2007, am putea totusi ne concentram pe niste masuri de urgenta, care sa salveze vieti si sa previna plata catre UE a unor penalitati usturatoare pentru bugetul de stat, din 2020 incolo.

“Cred ca e deja clar pentru toata lumea ca infrastructura noastra rutiera e precara si ca acest fapt are legatura directa cu numarul mare de decese cauzate de accidente rutiere. Autoritatile s-au obisnuit sa dea vina pe soferi. Sigur, e calea usoara. Dar nu doar soferii sunt responsabili pentru tragediile de pe sosele.

Spre exemplu, atunci cand pe aceeasi portiune de drum se petrec multe accidente similare, e clar ca nu soferii erau de vina, ci drumul. Noi am numit ‘puncte negre’ aceste zone unde se petrec multe accidente cu victime si militam pentru eliminarea lor. Iar eliminarea – desi suna radical – e relativ usor de facut si nici nu costa foarte mult. Vorbim, de fapt, despre o reconfigurare a unei curbe sau intersectii, despre montarea de parapeti, despre o mai buna semnalizare… Sunt lucruri pe care autoritatile le-ar putea face destul de repede, daca ar vrea, intr-adevar.

Doar in Bucuresti sunt vreo 50 de astfel de puncte negre, cele mai multe dintre ele pe drumuri cu minim doua benzi de mers pe sens. Din 2015, militam pentru modificarea Codului Rutier, care ar trebui sa prevada ca pe aceste drumuri trecerile de pietoni sa fie dotate doar cu semafoare cu actionare manuala. Sunt cele la care pietonul care vrea sa traverseze apasa un buton. Acea simpla apasare de buton reduce semnificativ timpul de asteptare. In consecinta, in loc sa o ia la fuga pe trecere, cat semaforul e inca rosu, pietonul va mai astepta putin si va putea apoi trece pe verde, in siguranta.

Un astfel de semafor nu costa cat o autostrada, ci doar cateva mii de euro. Si nici nu dureaza ani sa-l montezi, daca vrei sa o faci. Iar daca ele s-ar monta, din calculele noastre ar fi evitate cam 1.700 de accidente anual (soldate cu morti sau raniti – n.red.), dintre care circa 700 in Bucuresti”, a sustinut Alexandru Vilvoi pentru Ziare.com.

Educatia ar fi si ea o arma redutabila in lupta cu accidentele, daca ar fi facuta eficient, in folosul tinerilor.

“Aceasta educatie rutiera, la noi, nu se face asa cum trebuie. Elevului trebuie sa-i explici ce e cu siguranta in trafic, in functie de varsta. Intr-un fel vorbesti cu un copil din ciclul primar, altfel cu un elev din clasele a XI-a sau a XII-a, care in curand ar putea avea carnet si iesi in trafic. Dar cine sa se ocupe de asta? Noi avem aproape 100 de oameni care incearca sa faca aceasta educatie, la nivel national, dar nu putem acoperi decat foarte, foarte putin din ceea ce ar trebui facut.

Am incercat sa incheiem un parteneriat cu Ministerul Educatiei si cu MAI. Politia a cerut sa ne vada statutul abia dupa opt luni de la solicitarea noastra. Am putea spune ca nu e graba? N-am putea, din cauza ca intre timp mor oameni.

Iar educatia rutiera se face in timp. Ce incepem la toamna n-are cum sa dea roade vizibile pana in 2020 si nu se va reflecta intr-o scadere accentuata a numarului de accidente. Sigur, o campanie intensiva la elevii mari, din clasele terminale de liceu, ar putea da ceva roade. Dar asta daca incepem in toamna, fara sa mai amanam”, a mai spus Alexandru Vilvoi.

Din pacate, pana cand autoritatile se vor pune de acord cu societatea civila si vor stabili ce e de facut, romanii vor continua sa moara cu miile pe soselele din intreaga tara.

Citeste si: Pro Infrastructura: CNAIR tergiverseaza din comoditate deschiderea traficului pe Autostrada Sebes-Turda

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *