Actuala generație ar putea suferi de mai multe boli

Există destule acuzații la adresa milenialilor: ba că au distrus industria săpunului, ba a vinului, ba educația – ce să mai, orice numai să nu cadă vina pe baby boomeri – dar puțină lume se gândește la sănătatea acestei generații.

Conform unui raport realizat de Health Foundation, milenialii nu au tras lozul norocos în materie de sănătate. Ei ar putea fi prima generație cu o sănătate mai precară la vârsta mijlocie decât părinții lor. Motivul? Ei bine, nu este vorba de unul singur, ci de mai multe: problemele cu relațiile de cuplu, cu locul de muncă și găsirea unui apartament sau a unei case îi afectează atât de mult pe tinerii cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, încât riscul lor de a dezvolta boli cardiologice, diabet sau cancer când mai cresc este mai mare.

Raportul a observat că milenialii suferă, pe termen lung, de mai mult stres, anxietate și depresie decât părinții lor, iar calitatea vieții lor este, de asemenea, scăzută. Mai mult, există presiunea social media, care îi face pe aceștia să se simtă nevoiți să mențină prieteniile atât în lumea digitală, cât și în cea reală.

„Tinerii de astăzi se confruntă cu presiuni care sunt foarte diferite de cele ale generațiilor trecute”, a spus Jo Bibby, directorul de strategie de la Health Foundation.

Pentru a realiza raportul, a fost nevoie de un studiu la care au participat 2.000 de oameni cu vârste cuprinse între 22 și 26 de ani. Din ei, doar 31% au spus că au avut parte de relații puternice și de susținere în timp ce au crescut.

Cu toate astea, 46% au spus că au avut parte de suficientă susținere financiară și emoțională din partea familiei. Dintre respondenți, aproape toți (80%) au spus că simt o presiune din partea social media de a se purta într-un anume fel.

Astfel, deși tehnologia și evoluțiile medicale au ajuns mai departe decât am fi crezut vreodată, sănătatea publică ar putea avea de suferit pe termen lung, din cauza lipsei calității vieții.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *