Aeroportul Băneasa ar putea fi redeschis pentru traficul comercial de pasageri în mai puţin de doi ani, după extinderea capacităţii, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache.

Potrivit acestuia, capacitatea Aeroportului Băneasa este în acest moment de 30 de pasageri pe oră, iar ţinta este extinderea acesteia la 300 de pasageri pe oră.

„Pista e una dintre cele mai moderne şi mai bune din toată regiunea aceasta a Europei. Este o pistă de asfalt, elastică, în bună stare, dar deocamdată terminalul este deschis doar pe zona de aviaţie generală – business. Urmează să se modernizeze terminalul şi celelalte trei corpuri de clădire şi odată redeschise şi acelea vom avea o capacitate care nu va fi spectaculoasă, vor fi undeva la 300 de pasageri pe oră pe flux”, a declarat Valentin Iordache, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că nu se poate estima un termen exact al redeschiderii având vedere că trebuie făcute licitaţii, dar dacă acestea nu vor fi contestate în cel mult doi ani aeroportul ar putea fi operaţional şi pe partea de terminal.

Valentin Iordache a spus că pe Aeroportul Băneasa au fost prelucraţi în trecut până la 2,5 milioane de pasageri pe an, dar că în prezent nu se mai poate ajunge la asemenea cifre pe terminalul existent, ci la 300.000 de pasageri în condiţii de business.

„Având în vedere că este şi în oraş poate fi folosit pentru curse business, pentru curse cu mai mult business decât economy sau pentru chartere pentru că cu siguranţă operarea pe Băneasa va fi mai scumpă decât pe Otopeni”, a declarat Valentin Iordache într-o întâlnire cu presa organizată de operatorul aerian low-cost Wizz Air. 

continuare… .

Sursa | Adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *