”Alertă falsă” cu bombă la Charles de Gaulle; zborul British Airways a plecat spre Heathrow după verificări

Pasagerii unui zbor British Airways care urma să asigure duminică o legătură de la Roissy, în apropiere de Paris, şi Londra au fost debarcaţi temporar, după care au decolat, în urma unei ”alerte false” cu bombă, au declarat surse din cadrul jandarmeriei pentru Reuters.


Jandarmi au procedat la verificări, cu ajutorul unor câini special antrenaţi, după care alerta a fost ridicată, a declarat sursa citată.

Zborul cu 130 de pasageri a întârziat mai multe ore duminică dimineaţa, pe Aeroportul Roissy-CDG în urma unui incident în domeniul securităţii care a necesitat evacuarea temporară a avionului, a declarat un purtător de cuvânt al Aéroports de Paris, relatează AFP.

”A avut loc un incident care a determinat autorităţile să decidă să ţină aparatul la sol şi să debarce pasagerii cu câteva minute înainte de decolare, pentru a efectua verificări complementare”, a spus purtătorul de cuvânt.

”După terminarea verificărilor, pasagerii au putut să urce din nou la bord”, iar zborul cu destinaţia Aeroportul Heathrow a putut să decoleze cu puţin înainte de ora locală 12.00 (13.00, ora României), a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt nu a putut să furnizeze detalii despre natura incidentului care a declanşat verificările.

”Securitatea clienţilor noştri şi echipajelor noastre este întotdeauna prima noastră prioritate”, şi ”nu vom opera niciodată vreun zbor dacă securitatea nu este asigurată”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a British Airways.

Regatul Unit şi-a ridicat vineri nivelul de alertă teroristă la ”critic”, nivelul maixim, după atentatul de vineri revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, soldat cu 30 de răniţi, la metroul din Londra.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *