Am mers cu soția mea la protest… la Câmpina. Alegătorii domnișoarei Cosma ne-au transmis să mergem la București, pentru că „provincia vrea liniște”

Andreea Cosma

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Pentru că domiciliez în alt județ, dar lucrez în București, pentru a protesta după ce guvernul Grindeanu a dat celebra OUG 13 la începutul lui 2017, a fost necesar ca după orele de muncă, să rămân în piețele din Capitală alte câteva ore, pentru ca apoi să conduc 100 de kilometri până acasă și să parcurg aceeași distanță înapoi a doua zi, foarte devreme, pentru reluarea activității.

În unele duminici am protestat în București, iar în celelalte am optat să protestez în Câmpina, orașul cel mai apropiat de domiciliul meu.

Experiența a fost una tristă, deoarece eu și soția mea eram singurii protestatari din centrul orașului. Deși este o zonă destul de circulată, nu ni s-a alăturat nimeni. Totuși, au fost câteva persoane care ne-au felicitat și o bătrânică simpatică ce ne-a ținut companie timp de vreo 10 minute, în ciuda temperaturii de – 6 grade de afară.

Anterior, am încercat să mobilizez mai mulți câmpineni, anunțându-mi intenția organizării unui protest în oraș pe grupul „Atitudine Socială în Câmpina”, deschis pe Facebook. Da, Câmpina are un grup de atitudine socială pe Facebook, dar pe care inițiativa mea a fost contrată cu vehemență. Mi-a fost făcută recomandarea de a protesta la București, pentru că, „provincia vrea liniște”. Ulterior aveam să înțeleg, fiind născut și crescut în București, că în micile orășele provinciale oamenii și-au pierdut complet exercițiul democratic. Foarte mulți dintre ei se află, deja de foarte mult timp, într-o stare de dependență față de autoritățile locale, ceea ce le-a amputat reflexul de a avea un punct de vedere politic. Iar dacă în orașe se întâmplă așa, imaginați-vă că în mediul rural situația este de-a dreptul dramatică.

Dacă anul 2017 a fost sub „semnul” statului paralel, anul 2018 ne găsește în fața unei sumbre perspective de a intra în zodia statului mafiot. 

Statul mafiot. Intangibilii

Capii mafiei au fost întotdeauna o provocare pentru penaliști, fiind greu, uneori practic imposibil de adus în fața justiției. Se întâmplă așa pentru că aceștia nu sunt aproape niciodată autorii direcți ai faptelor penale. Întotdeauna și-au găsit aghiotanți care să comită faptele în numele lor, responsabili în fața legii pentru faptele de evaziune fiscală, care să amenințe sau să mituiască funcționari ai statului, să bată sau chiar să omoare. Frecvent, pentru ei lucrează, neoficial, funcționari ai statului, de la înalți demnitari, care-i protejează prin influența lor, până la funcționari ai serviciilor fiscale sau polițienești, făcând și mai dificilă inculparea acestora. Uneori nu dețin nici proprietăți și nici alte bunuri de valoare pe numele lor, care să poată fi urmărite. Sunt practic inexistenți din punct de vedere penal, deci intangibili.

Acesta este motivul pentru care legislațiile penale conțin prevederi precum darea/luarea de mită, sau traficul de influență, „pentru altul”, sau „indirect”. Tot acesta este și motivul pentru care persoana instigatorului, cea care determină o altă persoană să comită o infracțiune, în mod special în cazul celor săvârșite cu violență, este sancționată în codul penal cu aceeași pedeapsă ca în cazul făptuitorului.

În aceste zile, câțiva parlamentari ai puterii, printre care și fiica lui Mircea Cosma, condamnat penal într-un dosar în care, în mod cu totul întâmplător, este vorba despre fapte de dare și luare de mită, dar și de trafic de influență „pentru altul”, tributari ai unei gândiri infracționale rudimentare, formulează niște propuneri legislative ridicole în materia faptelor de corupție, încercând astfel favorizarea climatului infracțional de tip mafiot.

Astfel, conform acestor proiecte care, deși sunt rodul unor minți diferite au un obiectiv unic, se intenționează, printre altele, dezincriminarea dării și luării de mită, dar și a traficului de influență, săvârșite pentru altul, sau în mod indirect. Spuneam că este un mod de gândire infracțională rudimentar, pentru că până de curând eram obișnuiți cu o gândire infracțională avansată, complexă, cu reale inginerii în materie, destul de greu de deslușit. Iar ideea de a legitima mita, prin simpla interpunere a doi delegați între mituitor și mituit, trebuie să recunoaștem că se află la un nivel foarte scăzut al imaginației.

Cu toate acestea, în lumina celor enunțate anterior, este o gândire de tip mafiot, scutind de pedeapsă intermedierea. Ce urmează după? Se vor gândi, oare, să elimine din Codul Penal și articolul care pedepsește instigatorul? Nu trebuie decât să faci uz de bunul simț pentru a vedea cine sunt beneficiarii direcți. În cazul faptelor de corupție, una dintre părți este aproape întotdeauna un reprezentant al statului, un funcționar. Iar dacă excludem mica corupție, cealaltă parte este reprezentată de tradiționalul abonat la contractele publice, îmbogățitul ilegitim al tranziției. Cum altfel am putea privi inițiativa de a reduce considerabil pedepsele pentru dare/luare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu, cumulată cu ideea executării la domiciliu a pedepselor mai mici de 3 ani, altfel decât fiind rodul unui raționament de genul, “vom mutila legea penală în așa fel încât să fie aproape imposibil de prins corupții, iar dacă totuși unii dintre ei vor fi prinși, aceștia să își poată executa pedepsele la domiciliul lor de lux și nu în penitenciare, alături de infractorii de rând”?

Mai mult, prin abrogarea alineatului care prevede impunitatea mituitorului care denunță fapta înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, statuează un pact de nerefuzat între cei doi, lipsind de utilitate denunțul. Ai intrat în joc, megi până la capăt pentru că, chiar dacă nu o vei face, oricum vei fi pedepsit la fel.

Pragul de 200.000 euro, propus în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât acesta a fost deja întors pe toate părțile, nu mai are sens să-l comentez. Voi face doar o simplă precizare. Dacă în cazul neglijenței în serviciu poți manifesta oarece îngăduință față de făptuitor, în cazul abuzului în serviciu, infracțiune săvârșită cu intenție, consider că nu e cazul de așa ceva. Indiferent de cuantumul prejudiciului creat, vătămarea drepturilor se face cu bună știință și cu intenție directă, deci trebuie sancționat penal.

Prevederea conform căreia procurorul ar urma să fie obligat să înceapă urmărirea penală concomitent față de faptă și față de suspecți (în momentul de față se poate începe cercetarea penală și doar față de faptă) este tot una favorizantă a fenomenului infracțional, deoarece îi impune acestuia obligația de a le comunica, fără întârziere suspecților, calitatea pe care o au în dosar, încadrarea juridică a faptei, dar și probele din care rezultă săvârșirea ei, zădărnicind astfel la modul cel mai practic orice activitate de cercetare ulterioară precum, strângerea de probe, organizarea unui eventual flagrant, ori uzul mijloacelor tehnice de supraveghere, deoarece suspecții vor fi fost deja puși în gardă și își vor fi luat toate măsurile de ștergere a urmelor.

Iar prevederi precum cea care i-ar putea permite inculpatului să ia parte la audierea martorilor, sau mai ales a victimei sale, nu sunt doar favorabile mafioților, dar vor avea un efect catastrofal și asupra tuturor celorlalte infracțiuni. Singurul lucru de apreciat este faptul că, față de gravitatea impacului potențial, inițiatorii acestor proiecte au exceptat infracțiunile contra persoanei de la limitarea la șase luni a termenului legal în care se poate face denunțul.

Moștenirea familiei Cosma și complicitatea alegătorilor

Mă întristează și mă intrigă în egală măsură faptul că, deși atât tatăl, cât și fratele Andreei Cosma erau, la data alegerilor din decembrie 2016, condamnați penal în primă instanță pentru fapte de corupție, un număr semnificativ de prahoveni au considerat de cuviință s-o desemneze pe aceasta reprezentant al lor în Parlamentul României, în calitate de deputat PSD. Nu spun că ar trebui să-i fie afectate drepturile civile, ci doar că eu aș fi manifestat o oarecare prudență în a o desemna reprezentantul meu în contextul ei familialo-infracțional. Cazul este doar unul exemplificativ și nu singular.

Mă îngrijorează și mă intrigă lipsa de reacție a celor mulți, liniștea în care aceștia sunt cufundați, creând aparența unui acord tacit față de atacul prelungit al aleșilor împotriva statului de drept.

Mă deranjează orice fel de argumentație de genul, „Și ce ar trebui să facem, nu vedeți că toți sunt la fel? Ce vreți, să vină ceilalți în loc? Nu s-ar schimba situația cu nimic”. Situația în care ne aflăm astăzi nu este cea a unui exercițiu electoral, nu suntem în postura de a alege între unii și alții, în funcție de preferințele politice ale fiecăruia, sau a unei oferte electorale. Astăzi, problema nu este reprezentată de cine sunt cei aflați la conducerea țării, ci de ceea ce fac ei. Acțiunea este cea condamnabilă astăzi, indiferent de persoana/grupul care o întreprinde. Iar dacă aceste inițiative ar fi aparținut partidelor din opoziție, noi ca cetățeni aveam aceeași obligație de a ne exprima dezacordul, protestând și încercând să-i împiedicăm să le ducă la îndeplinire. Eu sunt conștient că există, în partidele din opoziție, indivizi care ar vota, în secret, chiar și cu două mâini aceste modificări, dacă ar fi posibil, mâna fermă a majorității rezolvându-le inclusiv lor problemele cu legea. Sunt aspecte irelevante astăzi. Este în interesul național stoparea acestei inițiative, făcând abstracție de promotorul ei, sau de proveniența lui. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *